Citește aici ce crede Tokes Laszlo despre extremistul Csibi Barna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tokes Laszlo, vicepreședintele Parlamentului European, susține că justiția trebuie să ia o decizie cu privire la acțiunile lui Csibi Barna, cel care a spânzurat în public o păpușă cu chipul lui Avram Iancu, la Miercurea Ciuc.

"Și pe noi ne revoltă acele acte de genocid care au avut loc sub mâna lui Axente Sever și ai altor tribuni ai moților, instigați de Curtea Habsburgică. Cu toții am suferit jigniri, și românii și ungurii. Ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar încerca să facă dreptate după modelul lui Csibi?", spune Tokes Laszlo.

Spre deosebire de alți reprezentanți ai comunității maghiare, Tokes susține că nu consideră că Csibi Barna a fost discriminat pe criterii etnice atunci când a fost mutat disciplinar la Abrud. "Trebuie făcut tot ce se cuvine. Nu suntem în statele arabe unde se ard tablourile președintelui SUA. Ceea ce a făcut Csibi Barna este infantilism politic. Justiția trebuie să aprecieze gesturile lui", a completat vicepreședintele PE.

Cercetat pentru instigare la discriminare

Extremistul maghiar Csibi Barna a fost pus sub învinuire pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi instigare la discriminare. Ancheta în cazul său a fost preluată de Parchetul General la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita. Totodată, el a fost mutat disciplinar la Finanțele Abrud.

Barna a solicitat autorizaţie de la Primăria Miercurea Ciuc pentru o manifestare dedicată Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. La 14 martie, el a luat un manechin purtând pe figură o poză a lui Avram Iancu, pe care „l-a condamnat" pentru crimă împotriva umanităţii şi genocid şi apoi l-a „spânzurat".

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite