Zona centrală din Oradea se va transforma în circuit turistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădenii își pot lua adio de la șofatul pe străduțele înguste din centrul orașului. Primăria investește cinci milioane de euro, fonduri europene, pentru a transforma în promenadă Piața Unirii. Orădenii și turiștii se vor putea plimba pe alei pietonale, pavate cu dale, ca pe vremuri, care vor lua locul carosabilului.

În prima etapă însă, orădenii au de suferit din pricina șantierului care se naște în mijlocul orașului. Din august, Electrocentrale va introduce rețelele de termoficare. Șantierul vizează pentru început zona cuprinsă între Parcul 1 Decembrie și strada Vasile Alecsandri. În cursul lunii octombrie va începe şi Compania de Apă lucrările la introducerea reţelelor de apă și canalizare. "Toate reţelele vor fi înlocuite şi toate cablurile de pe clădiri vor fi mutate într-un canal tehnic din subteran", spune primarul Bolojan.
Lucrările efective la partea de pavaj sunt programate în primăvara anului viitor. „Zona pietonală se va regăsi în Piaţa Ferdinand, partea dinspre Teatrul de Stat şi până la Pasajul Madach, iar în Piaţa Unirii de la Biserica cu Lună şi până la Pasajul Vulturul Negru, zonă care momentan este folosită ca parcare", a precizat primarul Ilie Bolojan.

Circuit turistic atractiv

Turismul de tip urban se dezvoltă la Oradea încă de anul trecut, când primăria a dat startul la lucrări de reabilitare a turnului cu ceas și la construcția unei piramide în curtea interioară. Planul municipalității este să creeze în zona centrală un circuit turistic în care să poată fi vizitate principalele clădiri din oraș. " „Vrem să creăm un circuit care să includă bisericile din Piaţa Unirii, Sinagoga Neologă, Pasajul Vulturul Negru și Teatrul de Stat. Vom face pliante cu aceste clădiri în diferite limbi de circulaţie internaţională", a precizat primarul Ilie Bolojan.
Primele două obiective, Turnul Primăriei și Sala Ghișeelor au fost date în folosință anul acesta și sunt deschise publicului larg.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite