Certificatul de cazier judiciar va putea fi obținut și din orașele Marghita și Beiuș

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bihorenii care vor să obțină în cel mai scurt timp certificatele de cazier judiciar vor fi scutiți începând cu data de 1 iunie de un drum până la Oradea. Ei  vor putea obține certificatele din Marghita și din Beiuș.

În acest sens, au fost amenajate două ghișee ale Serviciului Cazier Judiciar în sediile Poliției din Marghita și din Beiuș. Certificatele pot fi obținute de bihorenii care nu au antecedente penale, fără costuri suplimentare, după cum urmează:

În Marghita pot depune solicitări bihorenii cu domiciliu în comunele Abram, Abrămuţ, Balc, Boianu Mare, Buduslău, Chişlaz, Cherechiu, Curtuişeni, Derna, Popeşti, Spinuş, Sălacea, Suplacu de Barcău, Şimian, Tarcea, Tăuteu, Viişoara.

În Beiuș pot depune solicitări bihorenii în Ştei, Vaşcău, Nucet şi în cele 26 de comune arondate: Ceica, Sâmbăta, Dobreşti, Răbăgani, Pomezeu, Holod, Căpâlna, Şoimi, Uileacu de Beiuş, Pocola, Finiş, Tărcaia, Remetea, Căbeşti, Roşia, Drăgăneşti, Lazuri de Beiuş, Bunteşti, Pietroasa, Rieni, Lunca, Câmpani, Cărpinet, Criştioru de Jos, Budureasa şi Curăţele.

Ceilalţi bihoreni, precum şi cei născuţi în alte judeţe, trebuie să vină la Oradea pentru a obţine acest document.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite