Potecă tematică şi pliante despre comuna Tinca, pentru promovarea zonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădenii vor avea ocazia să descopere frumuseţea ariei naturale protejate Crişul Negru, prin intermediul proiectului „Să ne cunoaştem aria naturală protejată", lansat astăzi de Asociaţia Aqua Crisius. Zona Tinca va fi promovată printr-un centru de vizitare, o potecă tematică şi pliante despre legendele locului.

Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius a lansat astăzi proiectul „Să ne cunoaştem aria naturală protejată" finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România prin Programul Spaţii Verzi- Arii naturale protejate. „Proiectul are o valoare totală de 25.000 de lei, noi beneficiind de o finanţare de circa 18.500 de lei", a spus astăzi Mihai Togor, preşedintele asociaţiei.

Promovare

Potrovit acestuia, zona Crişului Negru va fi promovată în rândul tinerilor, astfel încât aceştia să devină conştienţi de valoarea şi de potenţialul arealului. „Avem trei obiective mari, printre care realizarea unui centru de vizitare la Tinca, la muzeul de ştiinţe ale naturii. Al doilea obiectiv este realizarea unei poteci tematice, care va include moara din Tinca. Al treilea obiectiv se referă la realizarea şi împărţirea de pliante despre istoricul zonei", a spus Mihai Togor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite