Test de curaj: să-ți dai examenul pentru permis într-o zi în care se circulă cu 30 km/h
0
Zăpada şi poleiul, condiţiile de drum care pun la încercare abilităţile celor mai experimentaţi şoferi au triplat emoţiile candidaţilor, în această dimineaţă.Marius Pascu, agent-şef Serviciul Permise Bihor (foto) spune că niciun orădean nu a renunţat la examen, chiar dacă se va da în cele mai dure condiţii de anul acesta.
Alexandra Dehelean este una dintre cele 69 de persoane care au dat astăzi proba practică pentru obţinerea permisului de conducere. „Mi-e foarte frică. La proba scrisă am avut 25 de puncte”, a spus Alexandra, care la 18 ani şi-a încearcat azi, pentru prima dată, norocul. Potrivit lui Dorin Tiriteu, instructor auto, traficul din această dimineaţă a fost dificil şi pentru şoferii cu experienţă. Până la ora 10.00 nicio persoană nu renunţase însă la proba de conducere.