Oradea: Ce trebuie să știi când mergi la mare
0
Dacă vă pregătiți de concediu și ținta dumneavoastră este litoralul Mării Negre, este bine să aveți în vedere câteva recomandări, venite atât din partea protecției consumatorilor și a poliției, cât și a unor chelneri.
Orădeanul Teodor Ganea lucrează la un local renumit pe plaja de la Costinești. Acesta ne-a atras atenția să nu bem răcoritoarele din paharele oferite pe terasele de pe litoral, indiferent dacă acestea par sau nu curate. “Paharele sunt spălate în condiții improprii, cu o apă care nu este potabilă”, spune Teodor, care știe cum se lucrează în cele mai multe dintre punctele de alimentație publică de pe țărmul Mării Negre. Între gheretele cu shaorma, kebab, gogoși și alte produse de patiserie, de care dați la tot pasul, este bine să vă abțineți și să nu combinați prea multe alimente. “Recomand turiştilor aflaţi pe litoral să acorde atenţie produselor alimentare pe care le cumpără, în special celor comercializate în chioşcuri, tarabe şi alte unităţi de acest fel, în care nu se poate asigura păstrarea acestora la temperaturile indicate”, spune Bogdan Marcel Pandelică, preşedintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), printr-un comunicat de presă postat pe site-ul ANPC.
Nu opriți pentru a ajuta persoane dubioase
Dacă v-ați hotărât să ajungeți la destinație cu autoturismul personal, nu uitați să vă asigurați de buna funcționare a acestuia, înainte de a porni la drum. Pe traseul stabilit cu exactitate în prealabil, nu opriți decât în locuri de parcare special amenajate sau în zonele bine luminate. Acestea sunt câteva dintre sfaturile primite de la Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor. “Autoturismul nu trebuie părăsit dacă este încărcat cu bagaje sau are expuse la vedere obiecte care ar putea tenta. Fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul și nu luaţi în maşină persoane necunoscute”, spune Alina Dinu. Când cineva vă semnalează vreo defecţiune tehnică, luaţi-vă toate măsurile de siguranţă, pentru a nu deveni victime ale unor escrocherii. “În drum spre mare, între Sibiu și Pitești am văzut cinci mașini, toate cu numere de înmatriculare străine, trase pe marginea drumului, în zone restrase, cu șoferi care făceau semne să oprești. Sunt convins că erau niște țepe”, spune Florin Letea, întors recent de la Marea Neagră. Ajunși pe plajă, nu vă încredințați lucrurile unor persoane necunoscute. “Ca să putem intra în apă, am rugat un cuplu din vecini să se uite la pătura noastră. Când înotam mai bine, i-am văzut pe cei doi în apă, fără nicio grijă”, povestește Laura Opriș, șocată de lipsa de responsabilitate a vecinilor de plajă.
Unde reclamăm neregulile?
Dacă sunteți nemulțumiți de calitatea produselor sau serviciilor plătite, vă puteți adresa Comandamentului Litoral 2009, organism de control al ANPC. Până la data de 15 august, acesta va funcţiona la Constanța (0241 – 550.550), Mamaia (Hotel Ovidiu - 0241-831.933), Neptun (hotel Miorița - 0241-731.900) și Costinești (Biroul de Turism pentru Tineret - 0241-734.900). De luni până sâmbătă programul este între orele 10 și 22, iar duminica între 10 și 16.