Sute de motociclişti din Transilvania fac un convoi special, pentru a cere respect în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De vineri până duminică se desfăşoară campania motociclistică „Să ne respectăm în trafic", prin evenimentul „Asigură-te!", care se adresează tuturor participanților la trafic, dar in special șoferilor de autoturisme care ar trebui să dea o mai mare importanță motocicliştilor.

La convoi vor participa aproximativ 450 - 500 de motocicliști, care vor poposi şi în Oradea. „În acest an evenimentul se va desfășura pe teritoriul județelor  Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş. Aşteptăm un număr cat mai mare de participanți, fie ei din cluburi, asociații, grupuri de prieteni. Până în momentul de faţă şi-au anunţat participarea aprox 350 de motocicliști, numărul fiind in creștere de la o zi la alta", a spus Horia Bochiş, președintele asociației de motocicliști Black Eagles MC Oradea.

Protejaţi

Convoiul se va bucura de sprijinul şi colaborarea poliției. Organizatorii pun la dispoziţie anul acesta, pe lângă vehiculul A-CAR, o autospecială de salvare, care se va deplasa alături de motocicliști, pentru a evita evenimentele neplăcute.

Traseu

Vineri dimineaţa,  în parcarea magazinului Real 2, din Oradea, se vor întâlni motocicliștii din județul Bihor și Arad, dornici să participe la acest eveniment. La ora 10.00 aceștia vor porni pe ruta  Oradea-Valea lui Mihai - KM 0 (limita de județ BH-SM) - Carei -Tăşnad. La Tășnad se întalnesc motocicliștii din Bihor, Arad, Satu Mare, Baia Mare, Sălaj și din Ungaria. Din Tășnad, pornirea se va face la orele 12:00 către Sălaj - km 0 (limita de județ SM-SJ) - Zalău -km 0 (limita de județ Sj-MM) - Apa Sărată (unde se va înnopta).

Sâmbătă,  plecarea de la Apa Sărată (Maramureș) se va face la ora 11.00 către km 0 (limita de județ MM-SM), - Satu Mare - Carei - km 0 (limita de județ SM-BH )-  Valea lui Mihai, Biharia - Oradea. Intrarea în Oradea se va face în jurul orei  15.30-16.00, cei aproximativ 500 de motocicliști defilând în Oradea pe următoarele artere: Str. Matei Corvin -> B-dul Ștefan cel Mare -> Str. Republicii, -> Str. Muzeului -> B-dul Dacia, -> Str. Ovidiu Densușianu (POD OMV IOSIA) -> Str. Lăpușului -> Str. T. Vladimirescu -> B-dul Decebal, Str. Menumorut  -> Parcul Petofi Sandor -> Str. Gh. Magheru -> Str. Independeței ->Piața Regele Ferdinand -> Piața Unirii -> Str. General T. Moșoiu, -> Piața 1 Decembrie, -> Str. D. Cantemir -> Str. Nufărului cu deplasarea către destinația finală Loc. Băile 1 Mai, unde vor fi așteptați toți motocicliștii și pasionații de motociclete.

Duminică, se va face deplasarea către județele de domiciliu.

Organizatorii evenimentului:

HAWKS MC (SALARD - BIHOR)

BLACK EAGLES MC  (ORADEA - BIHOR)

WHITE WOLVES MC (ORADEA - BIHOR)

WILD HAWKS - (DIOSIG-SACUIENI - BIHOR)

MMC (ZALAU - SALAJ)

NORD 6 RIDERS (BAIA MARE- MARAMUREȘ)

ROCK'N ROAD FRIENDS CLUB (BAIA MARE - MARAMUREȘ)

VIKING MC ( CAREI-SATU MARE)

AS EAGLE BIKERS (SATU MARE-SATU MARE)

AS DUST RIDERS (TĂȘNAD - SATU MARE)

Pe lângă membrii cluburilor de mai sus evenimentul va beneficia şi de participarea următorilor:

ARAD BIKERS (ARAD)

BORDER RIDERS (SIGHETU MARMATIEI)

ABRANYI LOYAGOK (UNGARIA)

HATAROK NELKUL (UNGARIA - PUSPOKLADANYI)

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite