Căruţaşii din Vârciorog au dat în pădure de un TIR rătăcit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autotrenul încărcat cu substanţe periculoase a ajuns pe marginea unei prăpăstii. Conducătorii TIR-ului s-au rătăcit după ce sistemul GPS pe care îl foloseau i-a îndrumat pe drumul forestier Vârciorog – Dobreşti.

Apelul disperat al şoferilor a sosit în jurul orei 04.00, în dimineaţa zilei de vineri. Poliţişti, pompieri şi ingineri de mediu au participat la acţiunea care a durat câteva ore. Roţile din spate ale autotrenului erau suspendate la câteva zeci de metri de pământ, după ce acesta a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, care a cedat sub greutatea încărcăturii. „Acţiunea a fost cu atât mai dificilă cu cât, TIR-ul transporta 5.000 de litri de xilen, o substanţă care, în anumite condiţii, poate degaja gaze iritante. Inhalat, acest gaz poate fi nociv”, a spus locotenentul Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”.

Risc de explozie
Autotrenul transporta şi cinci recipienţi metalici cu gaz lichefiat refrigerant, care necontrolat, poate produce asfixiere fără simptome. „Drumul acela este impracticabil. Un TIR nu avea ce să caute acolo. Pe harta GPS nu trebuie incluse drumurile forestiere. Din fericire, zona nu era locuită”, a declarat Liviu Matiuţa, şeful Direcţiei Silvice Bihor. Autorităţile au intervenit cu două utilaje forestiere pentru a repune TIR-ul pe drum. În zonă sunt sute de hectare de pădure care în cazul unei explozii s-ar fi făcut scrum. După ce şi-au revenit din şoc, şoferii şi-au continuat drumul până în Cluj.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite