Cântăreţ de muzică populară, trimis în judecată pentru un tun de peste 100.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Potoran, cunoscut cântăreţ de muzică populară, soţia sa Gabriela şi contabila Daciana Monica Pojoca au fost trimişi în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidare în formă continuată. Patru persoane au depus plângeri împotriva lor, după ce aceştia le-au sustras din conturi peste 100.000 de lei.

Cei trei au fost anchetaţi începând din 2009, în urma unor reclamaţii depuse de patru clienţi ai Cooperativei Creditul de Vest filiala Beiuş, cărora le-au sustras din conturi peste 100.000 lei, pentru a-i folosi în interesul unei instituţii cu acelaşi obiect de activitate, Casa de Ajutor Reciproc Bihorul, înfiinţată în cursul anului 2008, chiar de către realizatorul de emisiuni de la televiziunea Favorit, Radu Potoran. Procurorii au descoperit că, în 2008, când s-a desfiinţat Cooperativa Creditul de Vest, Gabriela Potoran şi Daciana Pojoca, casiere şi economiste în cadrul instituţiei, au transferat depozitele a patru clienţi, fără acordul acestora, în contul Casei de Ajutor Reciproc (CAR) Bihorul Beiuş. „Transferul acestor sume şi preluarea lor s-a efectuat în scopul de a asigura, în mod ilegal, un fond social pentru CAR Bihorul Beiuş. Banii au fost folosiţi ulterior pentru acordarea unor împrumuturi către membrii CAR Bihorul, plata salariilor şi a chiriei, punând astfel părţile vătămate în situaţia de a nu-şi mai putea recupera depozitele", a spus Gligor Sabău, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş. Acesta a declarat că, în vederea recuperării prejudiciului, lui Potoran i s-a pus sechestru pe un autoturism, iar contabilei i s-a pus sechestru pe un imobil. „Potoran nu avea nimic altceva pe numele său", a spus Gligor Sabău.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite