Oradea: Portret/ Caius Hera, apostolul muzicii renascentiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caius Hera a descoperit lăuta în ultimul an de facultate. Instrumentul l-a cucerit, l-a dus în Elveția, iar acum este unul dintre cei patru lăutiști din țară.

S-a apropiat de muzică târziu, pe la 18 ani. „În clasa a XII-a a trebuit să aleg un drum. Eu am avut de ales între grafică și muzică. Am hotărât să fac ceva ce-mi place cu adevărat”, explică el. A urmat în paralel pedagogia muzicală și chitara clasică la Facultatea de Muzică a Universității de Vest. Era conștient că are un handicap față de colegii săi care au studiat muzica din clasele mici, așa că a muncit enorm. „Muzica a fost o pasiune mistuitoare. Am neglijat aproape tot pentru a studia cât mai mult”, povestește el.

Lăuta, noua dragoste

În ultimul an de facultate a descoperit lăuta ascultând câteva înregistrări. Instrumentul cu sunet delicat l-a fascinat atât de mult încât a hotărât să-și dea examenul final pe lăută. „Profesorilor mei li s-a părut o idée revoluționară și au acceptat”, povestește el, mirat și acum. Lăutistul Endre Deak din Carei i-a îndrumat primii pași și l-a pus în legături cu Lorinczi Gyorgy, singurul constructor de lăute din țară. Și-a comandat instrumentul și a început aventura. În urmă cu aproape cinci ani l-a întâlnit pe maestrul său Hopkinson Smiths, cel mai apreciat lăutist din lume la acest moment. „Ne-am întâlnit la un curs de măiestrie în Ungaria. Mi-a spus că dacă mă interesează cu adevărat lăuta, mă susține, iar la basel pot ajunge cu trenul”, își amintește el. Fără să se gândească din ce va trăi sau cum se va susține, a plecat cu trenul la Basel și a studiat un an și jumătate la Schola Cantorum Basiliensis, cu maestrul său. Instrumentul pretențios și cu hachițe nu l-a descurajat, ci dimpotrivă l-a ambiționat mai mult.

Apostolul muzicii renascentiste și baroce

Caius Hera predă chitară clasică la Școala de Arte Frumoase Filaret Barbu. Mai cântă la chitară doar pentru elevii săi, pentru a-i ajuta. În concerte cântă doar la lăută. „Lăuta are un repertoriu extraordinar. Ceea ce fac eu și ceilalți lăutiști este un fel de arheologie muzicală pentru că instrumentul a dispărut din practica muzicală de două sute de ani”, spune el. El este unul dintre apostolii lăutei și a muzicii renascentiste și baroce. A concertat în majoritatea orașelor transilvane, dar știe că nu este suficient. Sunt necesare acțiuni continue și înregistrări. Profită de dorința de repunere în lumină a muzicii vechi în sonoritățile originale. „Toți muzicienii ne străduim să formăm un public, nu să-l atragem”, spune el, conștient de dificultăți. Muzica renascentistă și barocă are alte ritmuri și o altă estetică aflate în discordanță cu secolul vitezei și al gălăgiei.

Ce-i place:
„Pe lângă lăută, îmi place să cunosc oameni și să învăț de la ei”, spune Caius Hera. Îi place arta din toate punctele de vedere, indiferent că este vorba despre arta plastică sau a sunetelor și cuvântului. Îi place foarte mult natura, muntele relaxându-l de fiecare dată. Îi place să citească.
Ce-i place:
„Urăsc mediocritatea și faptul că ne autodemolăm propria cultură națională prin această așa-zisă globalizare”, spune tânărul muzician. E dezamăgit că românii își pierd identitatea sub presiunea celorlalte culturi.

Întrebări și răspunsuri:
- Cât de departe vreți să mergeți cu lăuta?
- CH – Vreau s-ajung atât de departe încât să formez un public.Pentru asta trebuie multă răbdare și pasiune.
- Aveți elevi la lăută?
- CH – Încă nu. Lăuta este pretențioasă și scumpă, la propriu. Pentru a învăța lăuta trebuie să stai lângă un maestru. Elevii de azi nu au răbdarea asta, iar eu mai trebuie să-nvăț.
- Partiturile sunt ca cele pentru chitară?
- CH – Nu. Citirea unei partirui pentru lăuta este o provocare intelectuală. Este de fapt o tabulatură pe care sunt corzile, tastele și ritmul, iar solistul trebuie să le dea sens.

Profil
Născut
La 7 septembrie 1980, Timișoara
Studii
Facultatea de Muzică, Universitatea de Vest, Schola Canthorum Basiliensis, Basel, Elveția
Profesie
Profesor de chitară, lăutist


 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite