Câinii comunitari din Oradea aşteaptă să fie luaţi acasă de oamenii cu suflet mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce-a de-a treia ediţie a „Zilelor adopţiei câinilor comunitari“ nu s-a bucurat de acelaşi succes ca pediţiile precedente. Din cei douăzeci şi cinci de căţeluşi fără stăpân pregătiţi să-şi găsească o familie, mai puţini de zece au  părăsit adăpostul SOS Dogs.

 Ediţia din luna august a „Zilelor adopţiei câinilor comunitari" nu a avut prea mare suscces. În prima zi doar cinci căţeluşi şi-au găsit un cămin. „Eu am acasă un căţel. Dar am decis să adopt unul, ca să aibă cel de acasă cu cine să se joace. Se trezea la cinci dimineaţa şi avea chef de joacă. L-am ales pe acesta pentru că e drăguţ", a spus orădeanul Dobrai Szabolcs. Membrii Fundaţiei SOS Dogs au oferit spre adopţie doar căţei tunşi, sterilizaţi, vaccinaţi, deparazitaţi şi cu carnetul de sănătate la zi. Majoritatea patrupedelor sunt animale tinere şi de talie mică.

Totodată, organizatorii au oferit câinilor adoptaţi, o tunsoare executată gratuit de o firmă specializată, dar şi de consultaţii gratuite şi tratamente medicale la preţuri reduse. La prima ediţie, organizată în luna iunie, au fost adoptaţi 35 de căţei, în timp ce la ce-a de-a doua ediţie numărul acestora a fost de 15. Toţi câinii daţi spre adopţie sunt verificaţi la noile lor cămine, până acum fiind semnalizate trei incidente. „Un căţel care a fost dus la bloc nu s-a adaptat şi a fost adus înapoi. Un al doilea căţel a făcut infecţie la ureche şi l-am adus la adăpost, dar va fi luat înapoi de familie. Mai avem un caz în care noii stăpâni l-au pierdut, dar l-am găsit şi a ajuns din nou la familia adoptivă", a spus Carol Lazăr, preşedintele Fundaţiei SOS Dogs.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite