Câinele fotbalistului Ramses Gado, din nou în pericol din cauza recuperatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scăpat de luptele ilegale, pitbullul Tyson s-a aflat în pericol din cauza recuperatorilor. Fotbalistul Ramses Gado este reţinut în continuare în arestul poliţiei din Budapesta, în aşteptarea demarării procesului.

În timp ce Ramses Gado se află în arestul poliţiei din Budapesta, pentru participare la lupte ilegale de câini, mai mulţi necunoscuţi au încercat să recupereze pitbulii care au ajuns în grija celor de la adăpostul Arca lui Noe din capitala Ungariei. Persoanele au ameninţat angajaţii pensiunii de animale, care au fost nevoiţi să cheme poliţia. „Au apărut patru oameni bine făcuţi care au avut pretenţia să le dăm câinii. Ne-au ameninţat şi au încercat să ne intimideze. Am anunţat poliţia care a sosit la faţa locului", a declarat Schneider Kinga, medic în cadrul pensiunii Arca lui Noe. Pentru siguranţa lor, animalele au fost relocate. „Câinii au fost supuşi unui program de reabilitare. Urmele fizice lăsate de răni nu se vor vindeca niciodată, dar vor putea avea viaţă fericită într-o familie", a adăugat medicul.

„Se întâmplă ca după o asemena luptă câinii să nu îşi mai revină niciodată din cauza rănilor suferite. Dacă sunt în stare gravă ei sunt omorâţi de stăpâni. Aceşti pitbulli au ajuns cu bine la noi", a spus un alt angajat al pensiunii, Zoltan Matuschek, care este originar din Odorheiul Secuiesc.

Gado riscă 3 ani de puşcărie

Peste o sută de persoane au urmărit lupta ilegală de câini care a fost întreruptă de poliţişti. Aceştia au reţinut mai multe persoane, printre care s-a aflat şi Ramses Gado. Organizatorul luptelor s-a predat şi el după câteva zile. Fotbalistul orădean urmează să fie trimis în judecată pentru participarea la lupte ilegale de câini. Din declaraţiile poliţiei maghiare, Gado riscă o condamnare de până la trei ani de închisoare. Ioan Codoban, fostul impresar al jucătorului cunoaşte situaţia neplăcută a clientului său însă nu a dorit să comenteze. „Este o problemă personală a jucătorului. Nu pot să vorbesc despre acest lucru. Până la urmă fiecare face ce doreşte în viaţă. Gado putea să meargă pe un alt drum, însă el a ales altă cale. E păcat", a spus Codoban.

Există șanse pentru reabilitare

„Acești câini vor putea fi oferiți spre adopție, însă niciodată în asociere cu alți câini. Ei nu vor putea fi dresați pentru pază, au fost antrenați pentru lupte. Sunt prietenoși și blânzi cu oamenii pentru ca în timpul unei lupte, proprietarii lor să poată interveni fără a fi în pericol. Din păcate vor manifesta întodeauna agresivitate față de alți câini. Un astfel de pitbull, nu se va putea juca spre exemplu, cu un bichon maltez sau orice altă rasă. Cu ajutor specializat, poate trece peste traumă și se poate integra perfect într-o familie", a spus Nicu Horjan, etolog.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite