FOTO Caii de la Grădina Zoologică din Oradea sunt potcoviți după model olandez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îngrijitorul de la Grădina Zoologică din Oradea împreună cu un colaborator fierar de la Cluj au potcovit azi mai mulți cai folosind un model de toaletizare olandeză.

Vezi galerie foto

Grădina Zoologică din Oradea a fost astăzi gazda unui grup de voluntari străini de la Fundația Romanian Horses in Distress, din Olanda.  Misiunea aceastora a fost de a-i învăța pe îngrijitorii orădeni o nouă tehnică de toaletizare și potcovire a cailor, mult mai ușoră și eficientă decât cea folosită în prezent la Zoo din Oradea. „Voluntarii olandezi au venit cu idei noi și ne-au explicat că metoda utilizată de ei diferă de a noastră. Astăzi am pus și noi în practică tehnicile învățate și, într-adevăr, sunt mult mai eficace. În continuare le vom folosi și noi pentru potcovirea cailor", a explicat îngrijitorul Adrian Seuituț.

Acesta a fost ajutat de un fierar specializat în potcovirea cailor venit tocmai de la Cluj. „De mai mult timp colaborez cu Grădina Zoologică din Oradea pentru că aici nu există personal specializat în domeniu", a explicat fierarul clujean, Daniel Deacu. Pentru că la Zoo, condițiile din grajdul în care sunt adăpostiți, în prezent, caii sunt precare, voluntarii oladenzi s-au oferit să renove o boxă, suportând cheltuielile din buzunarul lor. „Scopul fundației noastre este de a le oferi condiții decente cailor aflați în grădinile zoologice din România, la Oradea am aflat că sunt probleme. Chiar în această dimineață am luat măsurătorile și până la finalul zile boxa va fi deja renovată", a precizat reprezentanta fundației olandeze, Miryam Leenaars.

După modelul oferit de străini, conducerea Zoo va încerca, până la sfârșitul acestui an, să reabiliteze toate boxele. „Din păcate, fondurile nu sunt suficiente, nici păcar pentru angajarea unui fierar specializat. Anul trecut am reușit, totuși, să aducem o îmbunătățire Grădinei Zoologice și am amenajat un grajd în locul unui depozit. Încercăm să ne implicăm în proiecte mari pentru a primi finanțare", a explicat Daiana Ghender, directoarea Zoo din Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite