Burse de câte o mie de euro pe lună, în Canada, pentru studenții orădeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii înscriși la Universitatea din Oradea pot studia în Canada timp de 4 luni, cu bursă, prin Programul EU-CANADA, în care este implicată universitatea. Pentru studenții orădeni sunt alocate zece burse, beneficiarii urmând să primească, pe lângă bursa lunară, și o mie de euro pentru costuri de deplasare.

Universitatea din Oradea implementează, până la 15 septembrie 2013, un proiect din domeniul „Parteneriatelor Transatlantice de Schimb", cu titlul  "Trans-Atlantic Network Established for Converting Brownfields Into Community Assets". Proiectul este finanţat prin "Programul de cooperare UE-Canada", derulat de Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură (Education, Audiovisual and Culture Executive Agency - EACEA), Bruxelles, Belgia şi reprezintă un parteneriat transatlantic între două universităţi europene Universitatea din Oradea şi Universitatea din Antile şi Guyana, Martinica, Franţa şi două universităţi canadiene Universitatea din Ottawa şi Universitatea din Moncton. 

Colaborare

Universitatea din Oradea, Facultatea de Geografie, Turism şi Sport, prin Departamentul de Geografie, Turism  şi Amenajarea Teritoriului este liderul european al proiectului.  Managerii proiectului sunt Alexandru Ilieş, din partea Universităţii din Oradea, şi Huhua Cao, din partea Universităţii din Ottawa. Membrii echipei de proiect din partea Universităţii din Oradea sunt Alexandru Ilieş, Dorina Camelia Ilieş, Vasile Grama şi Cezar Morar. Proiectul, în  valoare totală de 138.000 Euro, oferă sprijin financiar pentru mobilităţi comune care vizează schimburi de studenţi şi cadre didactice între universităţile participante, precum  şi dezvoltarea în parteneriat a unor programe de cercetare din domeniul reconversiei terenurilor industriale dezafectate („brownfield sites").

Zece burse

Pentru studenţii de la Universitatea din Oradea sunt alocate 10 burse. Mobilităţile în Canada vor începe în zilele de 2 septembrie 2012, 3 ianuarie 2013 şi 4 aprilie 2013. Locurile de desfăşurare a mobilităţilor sunt Universitatea din Ottawa, Provincia Ontario şi Universitatea din Moncton, Provincia New Brunswick. Ca student EU-CANADA, tinerii orădeni vor primi câte o bursă în valoare de 1.000Euro/lună, care acoperă în mare parte costurile de cazare şi trai. Bursierii sunt scutiți de taxele de şcolarizare. În plus, primesc 1.000 Euro pentru costuri de deplasare (călătorie + viză). Studenții vor avea posibilitatea să înveţe o limbă străină atât la ore, cât şi participând la cursurile speciale, organizate în România sau în Canada.

Interviurile, astăzi

Pentru a aplica pentru o astfel de bursă, studenții (licență, masterat) trebuie să fie cetățeni români și să promoveze un  test de limbă straină (engleză sau franceză). Candidații trebuie să aibă rezultate bune la învăţătură, un curriculum vitae consistent, însoțit de o scrisoare de intenţie, prin care să explice de ce își doresc acest stagiu şi cum vor utiliza informaţiile pe care le vor dobândi în Canada. Interviurile cu aplicanții au loc astăzi, la orele 16.00, la Universitatea din Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite