Oradea: Boschetarul omorât a fost un criminal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit anchetatorilor, Aurel Odvos a făcut puşcărie pentru omor în urmă cu mai bine de zece ani. Boschetarul găsit mort ieri, în spatele magazinului Real, era cunoscut printre oamenii străzii ca fiind extrem de violent.

„Victima avea 36 de ani. Cadavrul a fost identificat de către concubina lui, care este surdo-mută”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară” de Oradea, comisarul şef Ioan Brândaş, adjunctul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor. Boschetarul a fost găsit mort ieri, în jurul orei 13.00, de către alţi oameni ai străzii, care au chemat poliţia.
Din informaţiile primite în această dimineaţă de la Viorel Gavra, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Odvos este un fost puşcăriaş, închis pentru crimă în urmă cu peste zece ani. Cercetările cazului au dat deja primele rezultate. „Avem un suspect, pe care l-am căutat aseară la coliba unde locuieşte. Ni s-a spus că a fost văzut urcându-se într-un tren”, a spus Viorel Gavra. Principalul suspect a fost dat în urmărire generală.

Doi dinţi la locul crimei
Odvos Aurel este din Haieu, comuna Sânmartin, dar, de când îşi ispăşise pedeapsa pentru crimă, îşi făcea veacul prin zona Calea Aradului. Nici Lucian Popuş, primarul comunei Sânmartin, nici angajaţii de la Poliţia Băile Felix nu-şi amintesc de crima comisă de Odvos Aurel. „Era o fire extrem de violentă. În urmă cu două săptămâni i-a bătut pe alţi doi boschetari, dintre care unul este suspectul crimei”, a subliniat Gavra.
Una dintre ipoteze este că bărbatul care l-a omorât pe Odvos ar fi făcut-o în legitimă apărare. Din declaraţiile anchetatorilor, înainte să-i fie tăiat gâtul, Odvos l-a lovit cu pumnul pe criminal, scoţându-i doi dinţi, pe care anchetatorii i-au şi găsit la locul crimei.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite