Oradea: Portret/ Cosmin Boncea, un consultant financiar de top

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Portret/ Cosmin Boncea, un consultant financiar de top
Oradea: Portret/ Cosmin Boncea, un consultant financiar de top

Cosmin este un tânăr obișnuit, care  dorește să se realizeze profesional, social și familial. Față de ceilalți colegi de generație a început să lucreze la visul lui.

Cosmin Boncea este un pragmatic de felul lui. A fost atras din adolescență de domeniul afacerilor. S-a înscris la Facultatea de Management a Universității Emanuel. „Am ales facultatea asta pentru că auzisem că are mulți profesori străini care pot oferi o altă perspectivă asupra afacerilor și finanțelor”, explică el. „Am învățat foarte mult de la John Lenton, care a fost vicepreședinte al American Express, și de la Sebastian Văduva, care la 17 ani și-a înființat o firmă în State”, spune el, la un an de la absolvire.

America

Cosmin Boncea a fost de două ori în Statele Unite ale Americii pentru a lucra prin programul Work and Travel. Prima exeperiență a fost șocantă. „Firma prin care am mers prima dată a promis un pic mai mult decât putea oferi. A fost șocant pentru mine și prietenul meu când am ajuns acolo și am văzut realitatea”, povestește Cosmin. Băiatul răsfățat de acasă s-a trezit singur în America și a trebuit să lupte. „A fost o experiență superinteresantă. America este o altă lume. Am pierdut multe din aerele mele de acasă în noul mediu, și am devenit mult mai responsabil”, povestește el zâmbind. În al doilea an totul a fost grozav. Firma prin care a mers a fost bună, iar el știa la ce merge și era pregătit pentru muncă.
A lucrat într-un restaurant aflat peste drum de fostele turnuri gemene. La etajele superioare erau sediile Merril Lynch și American Express, iar printre clienții restaurantului se numărau Leonardo di Caprio și Ana Kournikova. „Am învățat în cele două veri ce înseamnă să muncești și că nu există muncă degradantă. Am învățat foarte mult despre relațiile umane”, povestește el.

Înapoi în România

După absolvirea ultimului an de facultate, Cosmin Boncea a devenit consultant financiar. „Am început să lucrez în acest domeniu, dar cu o pauză destul de mare pentru America și licență”, povestește el. Muncește mult, dar îi place să ajute oamenii să înțeleagă lumea finanțelor și să se descurce în acest hățiș de noutăți și reguli. Pentru a fi mai clar și mai eficient și-a înființat un blog prin care acordă consultanță financiară primară.
Este conștient că în România domeniul său de activitate nu este încă bine receptat de public, dar este optimist. „În timp consultantul financiar va fi avocatul familiei pe sectorul finanțelor, așa cum e în State. Va fi la fel de important ca avocatul, medicul și dentistul de familie. Acum este un pic mai dificil, dar se vede deja o schimbare, mai ales în mentalitatea celor sub 45 de ani”, spune el. 

Profil:
Născut
La 9 septembrie 1985, Oradea
Studii
Facultatea de Management Griffiths, Universitatea Emanuel, Oradea
Familie
Necăsătorit
Experiență
Consultant financiar

Ce-i place:
„Îmi place sportul în general și navigarea pe internet”, spune Cosmin Boncea. Îi place să afle cât mai multe lucruri despre economie, finanțe, burse sau management. Îi place foarte mult muzica, iar în funcție de starea sufletească alege rock, blues, folk sau altceva de calitate.
Ce nu-i place:
Nu-i plac oamenii leneși și nici cei perfizi. „Mă enervează excesele tembele ale celor care vor să iasă în evidență cu orice preț”, spune Cosmin Boncea. Nu-i place gălăgia, deși a avut și el o perioadă gălăgioasă. Nu-i place prostul gust în nici un domeniu.

Întrebări și răspunsuri:
- De ce n-ai rămas în State?
- CB – Multă lume întreabă asta. Mi-a plăcut, dar voiam altceva. România este acasă și mă simt dator să fac ceva după ce s-a investit atât în mine. Sună prea pompos, dar m-am simțit dator să revin în țară.
- Cum te-a marcat America?
- CB – M-a eliberat de multe mentalități și tabu-uri românești legate de muncă și gândire.
- Îți vei continua studiile sau vei rămâne în domeniul afacerilor?
- CB – Vreau să fac o specializare, dar în State am învățat că diploma nu este totul. Visez ca într-o zi să am propria afacere.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite