Bilanțul primei zile de vânătoare la Balc, o sută de mistreți de circa unu sau doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Țiriac și invitații săi au împușcat sâmbătă peste o sută de mistreți. Potrivit unuia dintre gonacii care au luat parte la eveniment, cele mai multe dintre animalele vânate erau tinere, cu vârste între unu și doi ani, având carnea numai bună de gătit vânătorește, grație frăgezimii.

„Nu s-a vânat pentru trofee”, ne-a spus Mircea Cordoș, unul dintre gonaci. Mistreții împușcați, aproximativ o sută, erau „mărunți”, după cum a povestit Cordoș. Cum în fiecare an, aproape toată carnea de mistreț este donată de către Ion Țiriac unor case de copii sau cămine pentru bătrâni, beneficiarii vor avea anul acesta pe mese carne fragedă care, macerată în apă, vin și multe condimente, are un gust deosebit. „Ca orice vânat, carnea de mistreț trebuie macerată, ca să fie gustoasă”, ne-a spus Nicolae Popuș, un vânător pasionat de gătit. 

Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu pomana porcului, VIP-urile Europei înfruptându-se din meniul tradițional, cu jumări, șorici, cârnați, dar și cu multe alte specialități vânătorești. Cea care a încălzit mai mult atmosfera la Balc a fost aseară Anna Lesko, aceasta concertând pentru trei mii de euro.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite