Oradea: Bihorenii încă își așteaptă proprietățile confiscate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Gavrilă Ghilea va impune primăriilor un termen limită pentru rezolvarea cererilor de retrocedare.

Prefectul a constatat că din cele 26.142 de cereri pentru aplicarea Legii 247/2005 doar 25.810 au fost soluționate. 11.304 dintre acestea au fost respinse, iar 13.586 au fost aprobate. 29 de orașe și comune nu au finalizat analizarea și trimiterea spre aprobare a cererilor către Comisia Județeană

 La legile 18/1991 și 1/2000, multe primării încă nu au emis titlurile de proprietate și nu au pus în proprietate petenții, deși comisia județeană a emis aceste titluri. În top se află primăria orașului Săcuieni 1.166 de titluri .

„În scopul urgentării emiterii titlurilor de proprietate şi efectuării punerilor în posesie şi finalizării acestei activităţi cât mai urgent Comisia Judeţeană Bihor va întocmi un program care va fi transmis comisiilor locale şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor, membrii Comisiei Judeţene urmând a monitoriza respectarea acestui program şi aplicarea de măsuri sancţionatorii unde acesta nu va fi respectat”, a spus prefectul Ghilea.

Nici la Legea 10/2001, a retrocedării imobilelor confiscate abuziv, lucrurile nu stau bine în Bihor. 22 de primării bihorene nu au finalizat analizarea notificărilor, în top fiind primăria Oradea. Prefectul a anunțat că va cere guvernului modificarea acestui act normativ prin impunerea unui termen limită pentru petenți de depunere a tuturor actelor justificative pentru dreptul de proprietate, în caz contrar legea neputând fi aplicată niciodată integral.

Prefectul a fost sesizat de această problemă de cetățenii care vin audiențe.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite