Bihoreni revoltaţi fiindcă li s-a încălcat dreptul la un nivel de trai decent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expert coordonator Laura Alina Avram Olah/foto: Arhiva
Expert coordonator Laura Alina Avram Olah/foto: Arhiva

Aproape 50 de persoane din judeţul Bihor au depus anul trecut petiţii la Avocatul Poporului, reclamând faptul că le-a fost încălcat dreptului la un nivel de trai decent. Altele s-au plâns că nu le-a fost respectat dreptul la informare sau la proprietate privată.

În 2011, experţii Biroului Teritorial Oradea al Avocatul Poporului au avut de soluţionat zeci de reclamaţii împotriva instituţiilor publice. Peste 30 de petiţii au avut ca subiect  încălcarea dreptului de proprietate privată, prevăzut de articolul 44 din Constituţia României, în timp ce alte 35 de reclamaţii au privit dreptul de petiţionare. Alte peste 30 de persoane s-au simţit vătămate de către o autoritate publică,  iar peste 40 persoane au fost nemulţumite de faptul că autorităţile statului le-au încălcat dreptul la informare.

La dispoziţia bihorenilor

Instituţiei Avocatul Poporului i se poate adresa orice persoana fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti. „Petiţia trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu); drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi", a spus Alina Olah-Avram, expert coordonator în cadrul Biroului Teritorial al Avocatului Poporului. Cererea poate fi depusă personal, prin poşta clasică sau cea electronică.

Audienţe

 Experţii Biroului Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului vor susţine lunar audienţe şi în alte oraşe din judeţul Bihor şi Satu Mare. Bihorenii  se pot adresa experţilor Biroului situat pe strada Mihai Eminescu numărul  2. Programul de audienţe este de luni până joi, între orele 09.00-16.00, iar vinerea între orele 09.00 la 12.00. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon  0259.440.535.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite