Bătălie pe frontul sportului minţii, pentru a afla cine e şahistul anului, la Orăşelul Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copii îl vor desemna pe cel mai bun şahist
Copii îl vor desemna pe cel mai bun şahist

Pentru al doilea an consecutiv, Orăşelul Copiilor găzduieşte finala turneelor lunare de şah destinate celor mici. Sâmbătă, începând cu orele 10.00, copiii cu vârste cuprinse în 4 şi 13 ani care practică şahul se vor întâlni într-o ultimă confruntare, în urma căreia va fi ales şahistul anului.

La fel ca în întrecerile anterioare, copiii vor juca şapte jocuri, la finalul cărora se vor cunoaşte atât câştigătorii turneului din luna decembrie cât şi cei mai buni şahişti din 2011.  Maestrul FIDE Dan Ovidiu Raţ, care a coordonat toate întrecerile, va acorda primilor şapte clasaţi din fiecare categorie de vârstă câte o cupă pregătită special pentru acest eveniment. Premierea se va face pe baza unui clasament final cumulat în urma celor 12 turnee lunare coordonate de acesta şi organizate sub egida administraţiei publice locale.

 Diplome şi premii

 Orăşelul Copiilor a pregătit pentru acest moment diplome şi premii pentru ocupanţii primelor locuri. Copiii care au acumulat puncte în turneele anterioare sunt invitaţi să ia parte şi la acest eveniment, care va consfinţi eforturile lor şi le va aduce răsplata meritată după un an de bătălii pe frontul sportului minţii.

Or

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite