Oradea: Autospeciala care ridică mașini și-a meritat banii
0Cumpărată în august cu 400.000 de lei, autospeciala a adus la bugetul local peste 395.000 de lei. De la 1 septembrie 2008, în Oradea au fost ridicate și blocate peste 2.500 de autoturisme și circa 150 de tiruri.
În cazul în care își lasă mașinile pe spațiul public, în zone în care este interzisă oprirea, staţionarea sau parcarea, în stațiile de TAXI, de autobuze, pe trotuarele aflate în zona parcărilor cu plată, pe spaţiile verzi şi în alte locuri aparţinând domeniului public , orădenii riscă să le fie blocat sau ridicat autovehiculul.
Așa li s-a întâmplat, potrivit informațiilor primite de la Carmen Cherteș, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, unui număr de cel puțin 2.500 de orădeni. De la 1 septembrie 2008 și până în prezent au fost ridicate - de către Serviciul Parcări, în colaborare cu Poliția Rutieră și cu Poliția Comunitară - peste 1.450 de mașini. “Valoarea taxelor colectate până la data de 20 mai 2009 este de 245.660 lei”, precizează Carmen Cherteș, cu privire la ridicarea celor 1.450 de mașini. În același interval au fost blocate peste 1.150 de autoturisme, valoarea taxelor achitate fiind de peste 120.000 lei. Au fost blocate peste 150 de tiruri, valoare amenzilor colectate apropiindu-se de 30.000 de lei. Din cauza parcărilor neregulamentare, orădenii au avut de plătit aproape 400.000 de lei, bani care au ajuns în bugetul local. Potrivit art.21 din HCL 640/2006, sumele încasate din taxe şi amenzi pentru parcare vor fi utilizate cu prioritate pentru modernizarea parcărilor şi înfiinţarea de noi locuri de parcare subterane, la sol şi supraterane. Având în vedere faptul că autospeciala folosită pentru ridicarea mașinilor a costat municipalitatea 400.000 de lei, se poate spune că investiția a fost deja amortizată.
Centrul, în top
Potrivit informațiilor primite de la Adrian Bucur, adjunctul șefului Poliției Municipiului Oradea, zonele cele mai fierbinți, în materie de mașini ridicate, sunt cele centrale. Același lucru îl spune și Carmen Cherteș, care menționează că autospeciala este folosită pentru fluidizarea traficului pe arterele prinicipale ale orașului. “Nu putem răspunde cererilor unor orădeni care solicită ridicarea unor mașini care le blochează accesul în garaje, de exemplu”, spune Carmen Cherteș, amintind că autospeciala a fost cumpărată în luna august a anului trecut, fiind folosită de la 1 septembrie 2008.
Dotați-vă cu monede
Orădenii care circulă cu mașina și vor să parcheze în centru, în zonele unde parcarea se plătește cu monede, trebuie să fie pregătiți, atunci iau decizia de a parca în locurile respective. Potrivit Hotărârii de Consiliu Local 640 din 2006, articolul 113, punctul 6, “pentru plata taxei cu monede, utilizatorii parcărilor trebuie să deţină monedele necesare înainte de a ocupa locul de parcare. Nu se acceptă deplasarea utilizatorilor parcărilor de la locul de parcare cu scopul de a procura monede”. Altfel riscă amenzi, a căror valoare o depășește pe cea a banilor mărunți.
Cât ne costă parcarea neregulamentară?
Oprirea, staționarea și parcarea în stațiile TAXI se amendează cu sume între 100 și 350 de lei. Parcarea autovehicului sau a remorcii pe spațiile verzi se sancţionează cu amendă de la 100 la 400 de lei. Cu aceleași sume se sancționează și ocuparea ilegală a domeniului public sau parcarea în locuri interzise, prin care au fost provocate blocaje soldate cu producerea de accidente. Deteriorarea sau înlăturarea blocatoarelor de la roţile autovehiculelor parcate neregulamentar se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei.