Rezultatele anchetei medicale vor fi transmise luni Colegiului Medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea pentru Sănătate Publică Bihor întocmește dosarul care va sta la baza investigației Colegiului Medicilor în cazul fetiței de cinci ani decedată în Spitalul municipal din Oradea, caz care a oripilat orădenii.

Autoritatea pentru Sănătate Publică Bihor finalizează astăzi dosarul cu documentele legate de moartea Patriciei. „Suntem în așteptarea raportului colegilor de la Medicina Legală pentru a completa toate documentele de la dosarul pentru stabilirea culpei medicale în acest caz. Dosarul îl vom înainta luni către Colegiul Medicilor care va derula ancheta", ne-a informat Marius Pârciaogă, directorul ASP Bihor. Acesta ne-a informat că raportul legiștilor a întârziat datorită faptului că medicinii de acolo sunt prezenți la un congres, dar că de la București a fost confirmată intoxicația cu Salmonella.

Reamintim că Patricia, de cinci ani, a decedat în Spitalul Municipal „Gavril Curteanu" din Oradea sâmbătă 22 mai. Părinţii Patriciei Scorţe susţin că mediii de la Boli Infecţioase nu s-au ocupat de fetiţă. Cadre medicale spun însă că dacă fetiţa ajungea mai repede la Terapie Intensivă putea fi salvată. Avocatul familiei Scorțe a depus în 25 mai plângere penală împotriva medicilor care nu s-au ocupat cum ar fi trebuit de fetiță, cauzând moartea acesteia. Între timp printre cei audiați de procurori se regăsesc și cele două bunici ale fetei care au relatat firul evenimentului.

Firul poveștii

Mama Patriciei, Delia Scorțe, a povestit că vineri toată familia a mâncat din prăjitura de casă făcută de soacra ei, un crèmeș. "Patricia a mâncat foarte puțin, a luat doar două linguri de la mine", povestește Delia Scorțe.  Sâmbătă dimineața mama și  fetița au început să se simtă rău și au mers la spital. "La primele simptome am dus fetița la Spitalul de Copii. Medicii de acolo au spus că e vorba de o toxinfecție alimentară și au decis să ne transfere la Boli Infecțioase", povestește femeia. Amândouă au fost internate în spital, iar în cursul aceleași zile și alți membri ai familie, care au mâncat din crèmeșul făcut acasă au început să se simtă rău și s-au prezentat la spital. În total, nouă persoane au fost internate sâmbătă, iar două dintre ele, unul fiind tatăl Patriciei, care nu se simțeau foarte rău, au refuzat internarea.

"La ora două noaptea au decis să cheme ambulanța și ne-au trimis la Spitalul de Copii, pentru că aici nu aveau terapie intensivă. Când am ajuns acolo medicii mi-au spus că este în stare foarte gravă și următoarele ore sunt decisive. Mi-au spus că poate să moară și are doar 5% șanse să-și revină, că a fost adusă prea târziu", a declarat Delia Scorțe.

Familia Scorțe este încă șocată de tot ce s-a întâmplat cu fiica lor și anunță că nu vor lăsa ca întâmplarea să fie mușamalizată.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite