Medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de Juniori II, Bianca Fazekas este atleta anului în Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bianca Lazăr Fazekas a uimit lumea cu performanţele la aruncarea ciocanului. Pentru prima oară în istoria Galei Atletismului Bihorean, titlul s-a împărţit în două, între Bianca Lazăr Fazekas şi Cornelia Deiac.

O aruncătoare şi o săritoare au fost desemnate cele mai bune atlete ale anului în Bihor. ,,A fost greu. Nu poţi stabili care dintre cele două a fost mai bună anul acesta. Au fost la egalitate de puncte în funcţie de rezultatele obţinute în acest an competiţional, aşa că ambele au primit titlul”, ne-a spus Virgil Preda, antrenor federal de atletism. La cei 21 de ani, Cornelia Deiac a obţinut unul dintre cele mai bune rezultate din carieră.


Atleta a sărit în lungime 6 metri 61 centimetri şi a fost cu un centimetru în afara baremului olimpic. Recordul personal a propulsat-o însă în topul celor mai bune săritoare la Campionatul European de Tineret din Lituania. În 2009, Cornelia a devenit campioană naţională la săritura în lungime în concursul de tineret şi senioare. Bianca Lazăr Fazekas a uimit întreaga lumea a atletismului bihorean. Anul acesta, sportiva a ocupat locul III la Campionatul Mondial de junior II din Italia, în proba de aruncare a ciocanului. În plus, aruncătoarea a ocupat locul al III-lea la Festivalul Olimpic de Tineret din Finlanda. La 16 ani, Bianca Lazăr Fazekas a fost desemnată sportiva numărul 1 a Clubului Crişul Oradea.


Tânără speranţă


Multipla campioană naţională de juniori II a împărţit anul acesta titlul de cea mai bună atletă a judeţului cu Cornelia Deiac. Locul III la Gala Atletismului Bihorean i-a fost acordat săritoarei în înălţime Andrea Ispan, sportiva care în 2008, domina topul celor mai buni atleţi ai judeţului. La festivitate s-au acordat premii pentru cel mai bun antrenor, susţinător al atletismului, dar şi pentru cei mai talentaţi copii, tinere speranţe.

Nu poţi stabili care dintre cele două a fost mai bună anul acesta. Au fost la egalitate de puncte.
Virgil Preda, antrenor

cifre
3 este locul pe care l-a obţinut Bianca la Campionatul Mondial din Italia, la aruncarea ciocanului

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite