Atenţie orădeni! De săptămâna viitoare recenzorii vă bat la uşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recenzorii pot fi recunoscuţi după geantă, pix şi legitimaţie
Recenzorii pot fi recunoscuţi după geantă, pix şi legitimaţie

Peste o mie de recenzori vor bate la uşile orădenilor din data de 20 octombrie. Datele solicitate de aceştia sunt obligatorii, cei care refuză să le furnizeze riscă amenzi de la 2.000 de lei la 5.000 de lei. Declararea etniei, a limbii şi a religiei sunt singurele întrebări unde se poate refuza un răspuns.

Primăria Oradea se ocupă de problemele organizatorice ale recensământului, la nivelul municipiului, în timp ce Direcţia pentru Statistică are în vedere instruirea recenzorilor, iar apoi prelucrarea datelor culese.

„Oradea este împărţită în 1.017 sectoare, existând tot atâţia  recenzori care vor merge pe teren începând din 20 octombrie şi vor bate din uşă în uşă pentru culegerea unor date ce privesc populaţia municipiului şi locuinţele acestora. Urmează ca luni să-i convocăm pe recenzorii şefi în vederea predării genţilor de recenzor conţinând mapele aferente", a spus Ionel Vila, secretarul municipiului Oradea.

Orădenii trebuie să ştie că fiecare recenzor va putea fi recunoscut după trei elemente. Este vorba de geanta albastră, pixul  şi legitimaţia de recenzor, precum şi cartea de identitate, pe care o vor prezenta la intrarea în locuinţe.

„Fiecare recenzor va fi responsabil de un sector al oraşului, sector care va fi format din 60-70, până la 90 de locuinţe care vor trebui recenzate", a mai precizat Vila.

Obiectivul principal al acestui recensământ îl constitue realizarea unei baze de date, a unei situaţii reale privind populaţia şi locuinţele. Datele cuprinse în formular vor folosi pentru realizarea unor strategii economico-sociale, care să vină în sprijinul populaţiei.

„Este bine de ştiut, că investitorii străini, atunci când vor să investească într-o localitate, solicită date despre pregătirea populaţiei. Totodată, puţină lume ştie că anumite fonduri europene vor putea fi accesate cu condiţia să existe un anumit număr de etnici. De aceea, este foarte important ca această bază de date pe care o vom constitui în urma recensământului să fie cât mai corectă", a spus Dana Paşc, directoarea Direcţiei pentru Statistică.

Cetăţenii care ştiu că vor fi plecaţi din ţară în perioada 20 - 30 octombrie sunt aşteptaţi la Primăria Oradea la Comisia locală de recensământ în vederea completării formularelor.

„Orădenii trebuie să ştie ca Hotărârea Guvernului prevede amenzi contravenţionale pentru refuzul de declarare a datelor, către recenzori. Cetăţenii nu sunt obligaţi să-i primească pe recenzori în casă, dar sunt obligaţi să le dea datele solicitate. În caz contrar se vor aplica amenzi cuprinse între 2000-5000 lei", a mai precizat Dana Paşc.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite