Aspirantele la o carieră internațională în modeling sunt așteptate de mâine la casting

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădencele frumoase, tinere și înalte, care visează să ajungă precum Cindy Crawford, Stephanie Seymour sau Cameron Diaz, își pot încerca norocul începând de mâine, la casting-urile pentru concursul Elite Model Look.

De sâmbătă până joi, în Lotus Mall din Oradea, între orele 15.00 și 20.00, se vor desfășura preselecții pentru finala naţională a celui mai prestigios concurs de modele din lume, Elite Model Look.  La preselecţie sunt așteptate tinerele cu vârsta cuprinsă între 14 si 21 ani, cu înălţimea între 1,72- 1,80 metri, care cunosc cel puţin o limbă străină. Nu este obligatoriu să aibă experiență în modeling sau să fi absolvit un curs în domeniu. Candidatele vor fi evaluate în funcție de frumuseţe, inteligenţă, spontaneitate și stil. Finala naţională va avea loc la sfârşitul lunii septembrie în Bucureşti şi va desemna reprezentanta României la faza mondială a Elite Model Look, din luna noiembrie, în Shanghai, China. Finala mondială este dotată cu premii în valoare totală de peste 325.000 de dolari.  

Un prim pas spre faimă

Începând din 1972, acest concurs a marcat debutul unor modele celebre precum Cindy Crawford și Cameron Diaz. În fiecare an, în peste 65 de ţări, agenţiile oficiale, atent alese de Elite World organizează selecţii naţionale în care iau parte peste 650.000 de participante.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite