Oradea: Armă letală găsită de polițiști
0Doi bihoreni au ajuns în atenția polițiștilor după ce oamenii legii au găsit în casele celor doi arme și muniții.
"Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase în cooperare cu poliţiştii din Ceica şi o grupă a Detaşamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă au efectuat cinci percheziţii domiciliare la locuinţele unor suspecţi de pe raza comunelor bihorene Ceica şi Copăcel.În cadrul acţiunii, poliţiştii au descoperit la domiciliul lui G.F., de 23 de ani, din comuna Ceica, o armă letală lungă, calibru 12, confecţionată artizanal, încărcată cu un cartuş de vânătoare cu alice calibru 12", spune inspector Alin Dinur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor. Potrivit polițiștilor, tânărul este suspectat că ar deţine ilegal arma şi muniţia din anul 2007. "În cadrul altei percheziţii efectuate la domiciliul lui C.V., de 33 de ani, din comuna Copăcel, poliţiştii au descoperit 6 cartuşe de vânătoare calibru 12, cu proiectil unic, 17 tuburi utilizate calibru 12, precum şi componente ale unei arme artizanale", precizează Aluina Dinu.Cei doi sunt cercetați în libertate pentru de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.