Amenzi și sancțiuni pentru șoferii nedisciplinați care au parcat în locuri interzise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În doar zece zile, peste 700 de șoferi orădeni și-au parcat mașina în parcările cu plată, dar fără să își elibereze tichet, abonament sau legitimație de parcare. Polițiștii au fost nevoiți să aplice și 32 de sancțiuni șoferilor care au parcat mașina pe locurile rezervate persoanelor cu handicap.

„De asemenea, s-au verificat documentele conducătorilor auto care practicau taximetria, neconstatându-se însă încălcări ale dispoziţiilor legale", se arată într-un comunicat al municipalității. Tot în această perioadă, agentii comunitari au aplicat două sancţiuni pentru circulaţia autovehiculelor pe strada pietonală Republicii în afara programului de aprovizionare a societăţilor comerciale, şi alte două pentru consumul de alcool pe domeniul public, în Parcul Libertatii).

Gunoierii la control

Agenţii au verificat frecvenţa de ridicare a gunoiului menajer din parcările cu plată, măturatul parcărilor, sesizând Dispeceratrul RER. Polițiștii au avertizat verbal şi legitimat 21 de persoane care circulau cu bicicletele pe Republici și nu aveau voie.

Orădenii pot să sesizeze orice neregulă la numărul de telefon 0259-969, 0800.800.518  sau pe adresa politia.comunitara@oradea.ro.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite