FOTO Alpiniştii care au scris istorie pentru România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei săptămâni de luptă cu muntele, steagul României a fluturat pentru prima dată la o înălţime de 6.400 de metri, pe masivul Mramornaya Stena, la graniţa cu China.

Două tinere curajoase au ales să cucerească cel mai nordic vârf din lanţul muntos Tiean Shan. Cristina Ianc, în vârstă de 27 de ani, şi Raluca Ianc, în vârstă de 22 de ani, sunt bihorencele care au reuşit să arboreze steagul României pe masivul Mramornaya Stena, de la graniţa Kazahstanului cu China.

Steagul României a fluturat pentru prima dată pe masivul Mramornaya Stena Steagul României a fluturat pentru prima dată pe masivul Mramornaya Stena Steagul României a fluturat pentru prima dată pe masivul Mramornaya Stena

Dă click pentru a vedea mai multe fotografii!

Trei săptămâni de expediţie

În urmă cu trei săptămâni, cele două tinere, alături de hunedoreanul  Mihai Vlad, în vârstă de 28 de ani, începeau marea expediţie. Cu emoţie, dar şi cu bucurie în suflete, au plecat cu multe din Oradea, dornice să se întorcă victorioase.

„Ascensiunea a fost un pic mai solicitantă decât ne-am aşteptat, dar ne-am descurcat onorabil. Am făcut parte dintr-o echipă mixtă care a ajuns pe vârf, formată din trei români, trei kazaci, doi australieni şi patru ruşi. Vremea ne-a adus emoţii, a nins în fiecare zi după-masa şi mai sus de tabără a bătut vântul foarte tare, punându-ne în pericol ascensiunea", ne-a povestit Cristina Ianc.

O fereastră de vreme fără ninsoare, dar cu vânt puternic le-a permis, în 28 iulie, la ora 14.20, să ajungă pe vârful Mramornaya Stena, o premieră pentru alpinismul românesc.

Lucru inedit

Şi-au ales vârful Mramornaya Stena, deoarece doreau să facă un lucru inedit, pe care să nu-l mai fi făcut niciun român. „A fost o experienţă extraordinară, care a însemnat foarte mult atât din punct de vedere tehnic, dar şi peisagistic", a afirmat Cristina Ianc.  Au trăit trei săptămâni pline, în care au călătorit 500 de kilometri cu trenul, peste 6.000 de kilometri cu avionul, pentru ca în cele din urmă să ajungă la Almaty (Kazahstan). „Cel mai interesant este până când ajungi pe vârf, deoarece acolo este foarte multă forfotă, poze, agitaţie, eşti dezorientat. Nici nu ştii ce ar trebui să faci", a declarat Raluca Ianc.

La sfârşit de săptămână cele două alpiniste au ajuns în gara din Oradea, unde au fost aşteptate de cei dragi şi cu flori şi au fost felicitate pentru reuşită. Colegii clubului speologic Cristal le consideră nişte eroine, cu atât mai mult cu cât au trecut cu bine printr-o experienţă unică.
Expediţia lor face parte dintr-un proiect început de alpiniştii români în anul 2008, iar până săptămâna trecută alpiniştii bihoreni au mai urcat Mont Blanc şi pe vârful Ararat din Turcia.

6.400 de metri

Altitudine are vârful Mramornaya Stena, unde a fost arborat steagul României


Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite