Agresorii lovesc sub centură Spitalul Județean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victimele accidentelor rutiere și ale persoanelor violente nu plătesc spitalizarea până la finlaul proceselor cu agresorii. Aceasta lacună legislativă a creat în bugetul Spitalului Județean o gaură de peste 60.000 de lei în ultimii patru ani, adică echivalentul fondurilor de care instituția are nevoie pentru a tratat pacienții timp de o lună.

Birocrația din România a băgat boala în Spitalul Județean Oradea. La ora actuală instituția are un minus de 60.000 de lei, bani pe care trebuie să-i recupereze pentru a nu intra în colaps. Chiar dacă nu s-a ajuns încă în stadiul de a face economii drastice, managerul Gavrilă Grebenișan atrage atenția că deja spitalul plătește datoriile din ultimii cinci ani cu banii primiți pentru cazurile recente. „Avem noroc că până acum am primit finanțare continuă. Ceea ce facem pentru a supraviețui de la o lună la alta este să folosim banii pe care îi primim azi, pentru datoriile de ieri", spune managerul spitalului.
„Nu pot să dau un dead-line, să spun că intrăm în colaps mâine. În cel mai fericit caz ar trebui să recuperăm acești bani până la sfârșitul anului. Însă aceste datorii cumulate din 2007 și până în prezent se datorează agresorilor și celor care provoacă accidente rutiere. Aceștia trebuie să plătească spitalizarea victimelor, dar abia după ce se termină procesul. Ori la cât durează un proces în România, șansele să ne recuperăm acești bani sunt foarte mici", spune Grebrenișan. Situația este foarte gravă pentru că, în lipsa acestor bani, pentru a nu face economii care să afecteze bolnavii, datoria va trece în contul primăriei. „Asta înseamnă că orădenii vor plăti din buzunarele lor acești bani" atrage atenția Grebenișan.

Orădenii finanțează agresorii

Orădenii ajung astfel să plătească pentru agresori și pentru cei care provoacă accidente rutiere. „Spitalul a ajuns în această situație pentru că avem de recuperat bani de la oameni care încă se află în litigii și în procese. Tot ce putem face este să urmăm linia legală", susține managerul. Până la soluționarea pagubei actuale însă  cu fiecare victimă internată,  „gaura" din buget crește.
Concret, atunci când victima unui accident sau a unei agresiuni ajunge la urgențe, medicii sunt obligați să o trateze, să o interneze și chiar să o opereze dacă este cazul. Banii cheltuiți însă cu aceste victime nu sunt decontați de Casa de Asigurări de Sănătate. „Există articolul 313 din legea 95/2006, care spune că fapta aceluia care aduce prejudicii de sănătate unei persoane trebuie plătită. Asta înseamnă că toate costurile sunt suportate de agresor, nu de CAS", spune Ramona Pepelea, consilierul juridic al spitalului. Deși pare simplu, juristul susține că există cazuri pentru care se așteaptă decontul de patru ani de zile. „Există situații în care ancheta demonstrează, în cazul accidentelor spre exemplu, că victima a provocat defapt incidentul, și atunci spitalizarea este suportată de CAS. În 90% din cazuri însă accidentele și agresiunile pe care le avem se soluționează doar prin procese penale", mai spune Ramona Pepelea.

Drumul lung al falimentului

Procedura pe care trebuie să o urmeze spitalul atunci când bolnavii ajung la urgențe este strictă. „De obicei victimele vin direct cu Smurdul și Poliția. Dacă nu se întâmplă asta însă, victima trebuie să dea o declarație pe propria răspundere despre ce s-a întâmplat. Dacă omul a fost agresat, înștiințăm poliția să caute vinovatul. În rarele cazuri în care nu se deschide dosar penal, noi trebuie să acționăm în civil. Asta înseamnă că trimitem mai întâi înștiințări apoi somații de plată. Cel mai dificil este însă în cazurile în care se deschide dosar penal.  Noi trebuie să așteptăm finalizarea anchetei și începerea procesului, în care spitalul face o acțiune civilă. După care trebuie să așteptăm sentința judecătorească pentru a ne primi banii", mai spune consilierul juridic.
În tot acest timp, instituția trebuie să se descurce cu fondurile pe care le are. În  anul 2011, CAS Bihor a aprobat un buget de 60.000 de lei pe lună pentru Spitalul Clinic Județean Oradea. Dacă spitalul nu și-a recupera banii în minus, nu ar putea practic să trateze niciun pacient o lună de zile.

Accidentul care a cutremurat Oradea

Cel mai recent caz de accident rutier care se soluționează cu un proces penal este cel provocat de interlopul Iuliu Kiss. Accidentul s-a petrecut în luna iunie când interlopul s-a urcat băut la volanul Mercedesului său și a spulberat cu peste 100 la oră un Tico în care se aflau două surori gemene și verișoara lor. Drama familiei Jurcan a stârnit revolta opiniei publice. Mihaela Jurcan a fost internată de urgență în Cluj, Adriana Jurcan a murit pe loc, iar sora ei geamănă, Anca a zăcut în comă două săptămâni de zile, la Spitalul Clinic Județean Bihor
De la terapie intensivă Anca Jurcan a fost internată la neurochirurgie și a stat în spital, în total, o lună de zile. „Spitalizarea Ancăi nu costă mai mult de 3000 de lei. Această sumă va fi suportată de Iuliu Kiss, din asigurarea lui", susține Mircea Ursuța, avocatul familiei.
Ursuța a vrut să urgenteze lucrurile pentru a putea plăti spitalizarea și tratamentul fetei înainte de soluționarea procesului. „Un proces poate dura trei ani de zile. Am înaintat o adresă firmei unde Kiss are poliță de asigurare pentru a obține un avans", spune avocatul.

Dosar soluționat în timp record
Înainte de a obține bani de la firma de asigurări, Ursuța a primit o altă veste bună. Procesul va începe în data de 16 august.
În acest caz, Spitalul Județean are șanse să-și recupereze banii în scurt timp. „Dosarul nostru a fost soluționat în timp record.  Procesul trebuia să înceapă în septembrie și va începe în data de 16 august. Vreau să subliniez că sunt cazuri în care ancheta se desfășoară greoi și procesul poate începe și după un an de la producerea accidentului", explică Mircea Ursuța. „Ne vom gândi până la începerea procesului ce daune putem cere. Oricum va fi vorba de o sumă considerabilă", susține avocatul.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite