Trei cetățeni moldoveni au încercat să treacă frontiera ascunși într-un microbus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, ascunşi într-un microbus, 3 cetăţeni moldoveni, care intenţionau să iasă ajungă în Italia. Cei doi barbați și o femeie  s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei.

Aseară, în jurul orei 20.00, în punctul de trecere a frontierei Borș s-a prezentat un microbus înmatriculat în Ucraina, la bordul căruia se aflau doi bărbați. Cei doi tineri, în vârstă de 25 ani, le-au spus autorităților de frontieră că vor să ajungă în Italia. "În interiorul microbusului, într-un spaţiu special amenajat între compartimentul marfă și ultima banchetă, au fost descoperite ascunse 3 persoane, care încercau să iasă ilegal din România. Cei doi barbaţi și o femeie, toți cetățeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 18 și 26 ani intenţionau să ajungă ilegal în Italia", a spus comisarul șef Dan Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră.

Polițiștii încearcă să depisteze toate persoanele implicate în rețea

Pe durata cercetărilor, şoferul microbusului a negat că ar avea vreun amestec în călăuzirea persoanelor. Mai mult, le-a spus polițiștilor nu avea cunoştinţă despre modul cum s-au urcat cele trei persoane în vehicul. Aceștia sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar autoritățile încearcă să depisteze persoanele implicate în organizarea şi călăuzirea grupului.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite