Aseară, Oradea a a fost gazda celei de-a V- a ediții a Meciului Stelelor la baschet masculin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stelele baschetului românesc s-au reunit, aseară, la Oradea într-un meci caritabil. În disputa sub panou, echipa Sudului a învins Nordul cu 105-103. Joe Burber a câștigat concursul de slam-dunk, iar Tudor Dumitrescu pe cel de aruncări de la trei puncte.

Oradea a strălucit într-o seară magică. Cei mai buni baschetbaliști ai momentului, din România au evoluat în Arena Antonio Alexe, la cea de-a V-a ediție a Meciului Stelelor. Aproape 1.800 de spectatori au urmărit cu sufletul la gură partida dintre Nord și Sud. Deși au condus aproape în totalitate, baschetbaliștii din Nord, conduși de pe margine de Dragan Petricevic și Cristian Achim, au fost învinși în ultimele secunde cu 105-103. Însă, spectacolul a fost la el acasă.

Un meci de vis, fără prea multe faulturi

Baschetbaliștii din Nord și-au luat în serios sarcina trasată de cei doi tehnicieni: spectacolul. Astfel încă din primul sfert, tabela a înregistrat 41-37, în contul nordicilor. Jucătorii celor două echipe au excelat la aruncările de trei puncte. În ciuda unor recuperări defensive de excepție, arbitri au apreciat că jocul s-a disputat în limita regulamentului, astfel doar câțiva baschetbaliști au acumulat câte o greșeală personală. La pauză, organizatorii au regizat un prim concurs pentru public. Luca a îmbrăcat echipamentul sportiv, a încălțat bascheții mărimea 52 și a aruncat la coș. În tot acest timp a fost asistat de Titus Nicoară, jucătorul echipei Gaz Metan Mediaș. În sfertul al doilea, echipa Nordului s-a impus la limită, 22-21, iar tabela indica 63-58. Pauza mare a adus publicului orădean concursul de slam-dunk câștigat de Joe Burber, jucătorul echipei Energia Rovinari, component al selecționatei sudului. Theo Evans, antrenorul din Sud, a cerut mobilizare, i-ar elevii săi s-au impus în cel de-al treilea sfert cu 27-24. Andrei Căpușan, Cristi Crăciun și Joe Burber au marcat din aruncări de trei puncte, iar cu un minut înainte de finalul partidei, Sudul era în avantaj 105-103. Deși au încercat o replică dârză, mingea aruncată spre coș de nordici a lovit inelul, iar All Star Game 2010 s-a încheiat cu victoria echipei din Sud. Spre deliciul publicului și în special al copiilor, baschetbaliștii s-au întrecut și într-un concurs de aruncări de la trei puncte. Deși a punctat de șapte ori, Andelko Mandic, sârbul de la CSM Oradea, a încheiat concursul abia pe locul al treilea. Câștigător a fost Tudor Dumitrescu, jucător care a marcat nouă din cele zece aruncări. La sfârșitul partidei, organizatorii All Star Game au făcut public și numele celui mai bun jucător al ediției. MVP-ul partidei a fost desemnat Zoran Krstanovic, pivotul de 2.04 metri, legitimat la U Mobitelco Cluj Napoca.

Imediat după încheierea partidei, stelele baschetului, oficiali și oameni de afaceri au participat la un bal de caritate în cadrul căruia au fost licitate mingea și echipamentul acestei ediții. Președintele Federației Române de Baschet a deschis licitația. Carmen Tocală a plătit 5.000 lei pentru o minge de baschet confecționată din hârtie de câțiva dintre copiii din grădinițele orădene. Mingea oficială care poartă semnătura tuturor jucătorilor a fost licitată contra sumei de 9.000 lei și a ajuns în posesia omului de afaceri Beniamin Rus. Echipamentul cu care a evoluat ultima oară marele baschetbalist Antonio Alexe a fost licitat pentru 7.000. În cadrul licitației de ieri seară s-au strâns aproximativ 50.000 lei. Suma obținută va fi folosită pentru achiziționarea unui aparat medical care va fi donat secției de oncologie a Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu".   

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite