Acuzați că ar fi beneficiat de o licitație cu dedicație, reprezentanții Keviep se plâng că nu și-au încasat plata

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrări Keviep
Lucrări Keviep

Presupusă beneficiară a unei licitații cu dedicație, firma Keviep reacționează la acuzații, plângându-se că ultima factură emisă pentru lucrările efectuate nu a fost plătită integral, de mai bine de trei ani. Reacția vine după ce pe site-ul Inspectoratului General al Poliției Române a fost publicat un comunicat referitor la primarul, viceprimarul și alți consilieri locali din Valea lui Mihai, cercetați penal pentru că

Kovács Zoltán (58 ani) şi alţi consilieri locali sunt cercetaţi într-un dosar care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în care se arată că, în urmă cu patru ani, aceştia ar fi favorizat o firmă din Ungaria, în cadrul unei licitaţii de un milion de lei pentru realizarea reţelei de distribuţie a apei.  Potrivit site-ului Inspectoratului General al Poliției Române, în perioada februarie - mai 2007, primarul Kovacs, viceprimarul  și 5  consilieri locali ar fi aranjat licitaţia organizată de Primăria Valea lui Mihai, atribuind ilicit contractul de achiziţie publică „Execuţia reţelei de distribuţie a apei potabile", în oraşul Valea lui Mihai, firmei câștigătoare Keviep. Prejudiciul cauzat astfel bugetului Primăriei Valea lui Mihai depăşeşte suma de 1.356.000 lei. „Atribuirea ilicită a acestui contract în favoarea societăţii din Ungaria a fost realizată în condiţiile declarării tuturor celorlalte oferte 'neconforme cu caietul de sarcini', întrucât fusese omisă tratarea unor articole neesenţiale de deviz, comisia de evaluare neuzitând de prevederile art. 201 din OUG 34/2006, care îi acorda dreptul de a solicita toate clarificările necesare în măsura în care criteriile de calificare fuseseră formulate neclar", se arată în comunicatul transmis de către IGPR. Pentru recuperarea prejudiciului, s-a pus sechestru asupra imobilelor aparţinând celor 7 suspecți, în valoare de aproximativ 641.000 de lei.

Cel mai mare punctaj

Miklóssy Ferenc jr., în calitate de Administrator al sucursalei orădene a Keviep, a transmis că licitația a fost câștigată ca urmare a obtțnerii celui mai mare punctaj. „Lucrările de execuție au fost încheiate la timp și la o calitate înaltă. Pe perioada de garantie de 1 an, nu au existat defectiuni, ca urmare contractul a fost incheiat la data de 30 iunie 2009. Pe perioada executarii lucrărilor de construcţie Keviep Kft a inaintat facturi care au fost analizate, verificate si aprobate la plată de catre experţii locali din cadrul primariei Valea lui Mihai, a unei organizaţii independente de inginerie ISPA şi specialisti din cadrul Ministerului Mediului si Padurilor", a spus Miklóssy Ferenc jr. Ma mult, acesta a arătat că ultima factură verificată a fost înaintată de catre Keviep la finalizarea unei lucrări din noiembrie 2008, din care nici până astăzi nu a fost plătită suma de 388.223 lei lei. „Ca urmare a verificarilor efectuate in cursul anului 2010 de catre organele abilitate de control si Curtea de conturi, nu au fost constatate nici un fel de neconcordante sau pagube materiale privind atribuirea contractului, executia si decontarea lucrarilor", a mai spus Miklóssy Ferenc jr.

Victimă

Avand in vedere ca societatea Keviep  nu a încasat restanța pana la data de 31 august 2011, societatea s-a adresat instantei judecatoresti. Hotărârea dată de catre instantele judecatoresti din Oradea a fost în favoarea Keviep, obligând la plată primaria Valea lui Mihai, atat a sumei restante cat si a dobanzilor aferente, precum și a altor cheltuieli.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite