Absolvenţii nu s-au înghesuit să ocupe locurile libere de la Universitatea Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 1400 de locuri libere la Universitatea Oradea
Peste 1400 de locuri libere la Universitatea Oradea

Scăderea numărului de absolvenţi şi orientarea spre centrele universitare cu vechime duc la reducerea efectivului de studenţi. Numărul de locuri neocupate a crescut cu 400 faţă de anul trecut.

Nici în cea de-a doua sesiune de înscrieri Universitatea Oradea nu a reuşit să-şi ocupe locurile rămase libere după admiterea din vară. Cu toate că majoritatea facultăţilor şi-au prelungit perioada de admitere, peste 1.400 de locuri au rămas neocupate.

Locuri neocupate

Aceasta în condiţiile în care în prima sesiune au fost puse la dispoziţia tinerilor 5.500 de locuri, din care 2.600 au rămas neocupate. Dintre cele 2.600 de locuri, doar 150 sunt fără taxă. Anul trecut, au rămas neocupate o mie de locuri. Universitatea avea anul trecut peste 24.000 de studenţi.

Printre facultăţile care au atras cei mai mulţi studenţi, în această sesiune, se numără Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane cu peste 200 de înscrişi. De asemenea, la Protecţia Mediului şi la Ştiinţele Economice s-au înscris câte 160 de studenţi. La polul opus, înregistrând cei mai puţini studenţi din această sesiune, se află Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării cu doar 17 înscrişi, urmată fiind de Facultatea de Textile şi Pielărie cu 16 studenţi şi Facultatea de Teologie Ortodoxă pentru care au optat doar 3 studenţi.

Cu toate că Facultatea de Energetică a oferit cele mai multe locuri fără taxă, respectiv 25, doar 31 de absolvenţi s-au îndreptat spre această specializare. Totodată, Facultatea de Ştiinţe a scos la bătaie 22 de locuri bugetate, dar şi aici interesul a fost destul de scăzut, doar 33 de absolvenţi depunându-şi dosarele.

Tot mai puţine cereri

Numărul cererilor la Universitatea Oradea scade de la un an la altul. „În primul rând avem o problemă cu scăderea demografică. În fiecare an se nasc cu aproximativ 500 de copii mai puţin şi asta începe să se simtă", susţine Olimpia Popoviciu, purtător de cuvânt la Universitatea Oradea.

O altă problemă care duce la scăderea cererii este că tinerii orădeni pleacă spre centre cu vechime. „Am ales să urmez facultatea de Medicină de la Cluj, deoarece Clujul este un centru universitar adevărat, unde simţi că trăieşti şi oferă mult mai multe posibilităţi studenţilor", ne-a spus Andreea Popa, din Oradea.

Caută soluţii

Universitatea Oradea încearcă să vină cu soluţii care să convingă tinerii să rămână acasă. „Am avut întâlniri cu instituţii şi companii care ne-au spus că studenţii noştri sunt foarte bine pregătiţi la partea teoretică, dar nu au experienţă. Am încheiat deja parteneriate şi ne vom extinde pentru a le oferi studenţilor condiţii de practică şi la noi", a mai spus Olimpia Popoviciu. Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă susţin că pe piaţa muncii din Oradea, în această perioadă, se caută ingineri, strungari, economişti, agenţi şi operatori de vânzări, electricieni, croitori şi muncitori necalificaţi.

De aceeaşi părere sunt şi specialiştii. Cosmin Cricleviţi, specialist în resurse umane la Comau România, a declarat că firma la care lucrează caută ingineri cu experienţă, dar aceştia sunt foarte greu de găsit. „Nu am reuşit să găsim ingineri cu experienţă, motiv pentru care angajăm studenţi, pe care îi perfecţionăm la locul de muncă", a spus Cosmin Cricleviţi. ;

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite