Maria Schutz, supranumită și „Regina Serelor” are dosarul amânat de trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul Mariei Schutz va reîncepe abia săptămâna asta, la Tribunalul Bihor. Maria Schutz este judecată de aproape trei ani, perioadă în care dosarul ei s-a plimbat pe rolul a cel puţin trei instanţe, fără rezultat.

Maria Schutz a fost trimisă în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie în urmă cu trei ani. Ziariştii „Adevărul de Seară“ Oradea au studiat dosarul celei acuzate că ar fi distrus serele orădene şi au constatat că de fapt, din 2007 până acum nu s-a judecat nimic. Aproape la fiecare termen, una din părţi solicita amânarea procesului.


Cele mai multe solicitări nu aparţin însă Mariei Schutz, principalul acuzat din dosar, ci lui Mihai Ciobanu, director al Direcţiei de urmărire a contractelor din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, judecat pentru complicitate. Acesta invocă ba faptul că este bolnav, ba că nu a putut studia dosarul. Altă dată cere strămutarea pe motiv că justiţia din Bihor ar fi influenţată de oameni de afaceri care doresc să pună mână pe activele Orser.
Ciobanu este acuzat că ar fi ajutat-o pe Maria Schutz să nu facă investiţiile pe care le-a promis, după ce a preluat Orser. La dosar se arată că Maria Schutz ar fi reuşit, cu ajutorul lui Ciobanu, să reeşaloneze investiţia pe care trebuia să o facă în Orser, de la 2 la 5 ani, deşi societatea nu-şi îndeplinise

angajamentele contractuale


La termenul din 19 iunie 2008, Maria Schutz a depus certificat cum că s-ar fi îmbolnăvit fix cu o zi înaintea procesului. La următorul termen, avocatul lui Schutz cere o nouă amânare, pentru a pregăti apărarea. Procesul se prelungeşte astfel până în aprilie 2009, când dosarul este trimis la Curtea Constituţională, unde stă mai bine de un an. „Pentru mine, ca procuror, această situaţie este neplăcută. Însă instanţa este suverană”, a declarat şeful DNA Oradea, Marius Iancu. El a explicat că aceste amânări sunt portiţe pe care le exploatează avocaţii pentru a amâna procesele. „Dacă dosarul ajunge la Curtea Constituţională acolo stă cel puţin şase luni, timp în care instanţa nu mai poate face nimic. Este neplăcut, dar aşa e legea”, a spus procurorul. Maria Schutz nu a putut fi contactată.


Pentru mine, ca procuror, această situaţie este foarte neplăcută. Însă instanţa este suverană.
Marius Iancu, şef DNA Oradea

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite