Un raket basarabean care a împuşcat în cap trei oameni a dispărut din România înainte de a fi condamnat pe viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un interlop originar din Republica Moldova, cu cetăţenie română, a fugit din ţară înainte ca justiţia română să îl condamne la închisoare pe viaţă pentru un triplu asasinat. Raketul fusese eliberat, inexplicabil, în timpul procesului, de acelaşi judecător care avea să îl condamne la detenţie pe viaţă.

Interlopul Robert Gîrleanu, stabilit la Iaşi, a fost dat, la finele săptămânii trecute, în urmărire generală după ce condamnarea sa la detenţie pe viaţă a rămas definitivă. Ciudat este modul în care acesta, judecat pentru omor, a fost eliberat sub control judiciar cu doar câteva luni înainte de a fi condamnat de prima instanţă. Robert Gîrleanu a fost eliberat din arest în noiembrie 2013, de acelaşi jude­cător de la Tribunalul Bucureşti care, în iunie 2014, avea să îl condamne la închi­soare pe viaţă. Săptămâna trecută, pe 27 mai, Robert Gîrleanu a fost condamnat de­finitiv, însă nu a mai fost găsit de autorităţi pentru a fi depus în detenţie.

A fugit chiar dacă era dat în consemn la frontieră 

Pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Robert Gîrleanu este ultima persoană ce figurează ca fiind dată în urmărire generală. Potrivit descrierii poliţiştilor, Gîrleanu, în vârstă de 38 de ani, are următoarele semnalmente:

„înălţi­me 1,77 m, greutate 98 kg, ochi căprui, păr negru, drept. Ca semne particulare are aluniţe pe obrazul stâng şi în zona gâ­tului“.

După eliberarea din arest a lui Robert Gîrleanu şi punerea sa sub control judiciar, instanţa a dispus ca acesta să nu părăsească ţara. Surse juridice au explicat pentru „Adevătrul“ că, în urma unor astfel de soluţii, inculpatul care este pus sub control judiciar este dat în consemn la punctele de trecere a frontierelor, ceea ce înseamnă că ar trebui lesne identificaţi de autorităţi atunci când încearcă să fugă din România. Este neclar modul în care Gîr­leanu a reuşit să se facă dispărut. Originar din Republica Moldova, dar şi cu cetăţenie română, este foarte probabil ca Gîrleanu să fi fugit în ţara sa de baştină.

Decizii contradictorii în dosar

Conform minutei de condamnare a Curţii de Apel Bucureşti, postată şi pe site-ul instituţiei, unul dintre cei trei judecători din com­pletul care l-a condamnat pe Robert Gîrleanu a avut opinie separată. A fost o situaţie rarisimă pentru justiţia română, în sensul că acel judecător, Dolache Damian, a optat pentru achitarea lui Gîrleanu. Sen­tinţa a rămas însă de condamnare pe viaţă, urmare a deciziei celorlalţi doi judecători.

Acuzaţiile pentru care Robert Gîrleanu a fost condamnat datează din anul 2000, a­tunci când, la instigarea raketului Ion Druţă, Gîrleanu ar fi împuşcat, în Repu­blica Moldova, trei parteneri de afaceri cu care derula trafic de maşini furate. Detaliile din acest caz au ieşit la iveală abia în 2008, atunci când un martor la asasinat a detaliat autorităţilor fapta. Cadavrele au fost des­coperite de anchetatorii basarabeni aflân­du-se că au fost împuşcate cu o puşcă-militară Baikal. În 2009, declaraţia unuia dintre complicii lui Robert Gîrleanu dispărea din posesia anchetatorilor basarabeni, apărând, misterios, în 2010 atunci când ancheta a fost reluată.

 

Membru al grupării lui Ion Druţă

La începutul anilor 2000, atât Robert Gîrleanu, cât şi Ion Druţă au venit în Ro­mânia şi şi-au stabilit domiciliul la Iaşi, unde au legat mai multe prietenii cu membrii lumii interlope de aici. De pildă, Druţă a fost cununat de către controversatul om de afaceri ieşean Liviu Munteanu, implicat în prezent într-un dosar al DNA în care este cercetat şi cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, ieşean şi el la ori­gine.

Druţă a fost condamnat în Moldova la 20 de ani de închisoare pentru asasinatul comis de Robert Gîrleanu, fiind găsit vinovat pentru instigare. De asemenea, Druţă, a mai fost condamnat în Moldova şi pentru trafic de arme, la cinci ani, după ce a încercat să vândă arme unui reporter al Rise Project.

Implicat în asasinatul din Vitan

Gîrleanu a fost arestat în Româ­nia, pentru triplul asasinat din Republica Moldova, în 2011, la solicitarea

vitalie proca

organelor de anchetă din ţara vecină. Înainte de arestarea din 2011, Gîrleanu mai fusese reţinut în România şi într-un alt dosar, de contrabandă de ţigări, într-un caz cu un prejudiciu de peste un milion de euro. Gîrleanu a mai fost implicat şi într-un dosar privind furtul unei maşini de lux, la Focşani, unde a fost de asemenea reţinut.

Numele lui Robert Gîrleanu apare şi în cazul asasinatului din 2012, din cartierul bucureştean Vitan. Atunci, asasinul plătit Vitalie Proca s-a deplasat la Bucureşti pentru a-l ucide pe Dumitru Mironescu, duş­man al fraţilor Mararu din Piatra Neamţ. Proca s-a deplasat la Bucureşti cu o maşină înregistrată la o firmă înregistrată în Iaşi, SC Clandak, deţinută de familia lui Robert Gîrleanu.

Anchetatorii au descoperit că Vitalie Proca a fost instigat să comită fapta de Bogdan şi Răzvan Mararu, condamnat recent la 15, respectiv 12 ani de puşcărie. În acest dosar, Ion Druţă este cercetat pentru complicitate la omor, el fiind cel care ar fi intermediat angajarea lui Vitalie Proca de către fraţii Mararu. Druţă, dar şi fraţii săi, Grigore şi Tudor, sunt judecaţi şi în dosarul uciderii omului de afaceri băcăuan Valeriu Damian.

Citeşte şi: 

Bărbatul care ar fi orchestrat atentatul din Vitan a fost prins în Republica Moldova. El este cercetat în România pentru complicitate la omor calificat

Ion Druţă este cercetat pentru complicitate la omor în cazul atentatului din Vitan, fiind suspectat că ar fi adus în România armele folosite de moldoveanul Vitalie Proca pentru uciderea lui Puiu Mironescu. Mai mult, Druţă este acuzat că l-ar fi angajat pe Proca, l-ar fi adus în România şi că i-ar fi transmis informaţiile pentru executarea faptei. Druţă a fost prins vineri de autorităţi în Republica Moldova.

VIDEO Culisele atacului armat din Vitan

Războiul dintre fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu şi fostul lor bodyguard Puiu Mironescu a izbucnit în 2005, după ce, într-o vacanţă în Egipt, acesta din urmă i-a jignit pe cei doi fraţi numindu-i „pitici penibili“.

Principalul suspect al atacului armat din Vitan, criminal de la 19 ani

Moldoveanul Vitalie Proca, principalul suspect în cazul atacului armat în care un tânăr a fost împuşcat la sfârşitul anului trecut, în Bucureşti, cu două arme automate a fost arestat la Moscova. Cazierul lui este impresionant: şi-a început "cariera" de ucigaş la 19 an

DIICOT: atentatul cu bombă de la Piatra Neamţ a fost comandat de duşmanul de moarte al interlopului Bogdan Mararu

Ofiţerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au stabilit o serie de legături şocante între atentatele mafiote ratate de la Bucureşti şi Piatra Neamţ.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite