Un interlop din Iaşi va fi despăgubit cu 2.400 de euro din cauza unor greşeli ale judecătorilor. Decizia aparţine CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CEDO a decis ca un bărbat din Iaşi, condamnat pentru proxenetism, să fie despăgubit cu 2.400 de euro pentru o serie de nereguli procedurale comise de justiţia română în timpul procesului în care acesta a fost condamnat la şapte ani de închisoare.

Comisia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis ca un interlop din Iaşi, fost patron al unui restaurant din urbe, să fie despăgubit cu 2.400 de euro după ce judecătorii europeni au decis că magistraţii din dosarul său ar fi încălcat o serie de proceduri legale. Doru Colac a fost condamant la şapte ani de închisoare pentru proxenetism, pentru fapte comise la începutul anilor 2000, el fiind dat în urmărire generală după pronunţarea sentinţei.

Potrivit motivării CEDO, judecătorii ieşeni care au soluţionat dosarul lui Doru Colac ar fi încălcat o serie de proceduri legale referitoare la audierea martorilor pe faza de judecată. Colac a intrat în vizorul oamenilor legii din Iaşi în 2003, fiind acuzat de lipsire de libertate şi proxenetism, după ce ar fi forţat cinci fete minore să se prostitueze. Dosarul a ajuns în acelaşi an la Judecătoria Iaşi, acolo unde mai multe dintre victime nu au mai putut fi identificate de instanţă pentru a fi audiate. Judecătorii au dispus condamnarea pe baza declaraţiilor luate în faza de urmărire penală.

A cerut 250.000 de euro

În acţiunea intentată la CEDO, Doru Colac a precizat că a fost condamnat deşi instanţa a omis să audieze mai mulţi martori, dar şi că autorităţile ar fi dispus audierea unora dintre aceştia fără ca el sau avocatul său să fie prezent. CEDO i-a dat dreptate constatând că acestuia i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Deşi Colac a solicitat 250.000 de euro, judecătorii de la Strasbourg au stabilit că, pentru prejudiciul suferit, interlopul ieşean trebuie să primească 2.400 de euro. Decizia de despăgubire a lui Doru Colac a fost publicată zilele trecute în Monitorul Oficial al României acesta urmând să îşi primească banii.

Reţeaua de proxenetism condusă de Doru Colac ar fi atras, la începutul anilor 2000, în jur de 1.000 de persoane, spuneau anchetatorii la vremea respectivă. Fetele prestau servicii sexuale în diverse cluburi sau hotelui din Iaţi şi primeau un comision din sumele primite de interlop.

image
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite