Soluţie inteligentă de reducere a timpilor la semafor, dezvoltată la Iaşi. Cum se creează o „undă verde pură“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O firmă din Iaşi a dezvoltat un algoritm prin care timpii de trafic pe anumite culoare din marile oraşe din România s-ar putea înjumătăţi.

În cadrul unei dezbateri despre soluţii pentru oraşele smart, oficialii firmei ieşene Red Spektrum au vorbit despre „green wave“, un proiect destinat descongestionării traficului. Deşi ideea a venit acum aproape un deceniu, implementarea ei s-a lovit de rigiditatea din sistemul public.

„Ideea datează din 2009, când mergeam prin trafic cu bicicleta, noaptea târziu, şi aveam «norocul» să prind roşu la rând, în linie. Pierdeam foarte mult timp la semafor. Aşa mi-a venit ideea unul culoar verde. Au urmat doi ani de încercări, discuţii peste discuţii, audienţe la Primăria Iaşi. Foarte, foarte, foarte greu am reuşit să intrăm să vorbim. Nu cred că se poate undeva în lumea asta un loc mai greu unde să mişti lucrurile. Într-un final am ajuns să-i convingem pe cei de la Primăria Iaşi să cumpere nişte echipamente care ne trebuiau nouă pentru sincronizare şi ne-am oprit la 99% progres, mai trebuiau doar urcate pe stâlpii din oraş şi trebuia să folosim aplicaţia noastră, pe care am dezvoltat-o în perioada aceea“, a explicat Gabriel Martinescu, co-fondatorul Red Spektrum.

Practic, firma de IT din Iaşi propune modificarea unor timpi de la semafoare în baza unor algortimi: „O «undă verde» prin definiţie e acea situaţie din trafic prin care parcurcând o anumită porţiune de drum semafoarele pe care le găsesc pe sectorul respectiv ajung să fie corelate în sensul în care, cât mai multe dintre ele, nu mă mai forţează să opresc la roşu. Adică prind verde pe un sector cât mai mare de drum. Practic, pe măsură ce merg cu maşina mă situez în undă. Prind un sincron al semafoarelor care nu mă mai forţează să opresc. Ideea este să ajungem să circulăm constant fără să oprim la semafoare şi să descongestionăm traficul transportând în undă verde cât mai multe maşini posibile. Soluţia noastră a fost să activăm instantaneu maximum posibil de trafic pe care configuraţia intersecţiilor ne-o oferă şi să obţin o «undă verde pur㻓.

„Eu nu pot schimba configuraţia căilor rutiere, dar pot schimba timpii de verde şi de roşu în aşa fel încât să obţin această undă verde pură. Dacă vrei să creezi o undă verde şi afectezi un singur semafor cu un alt timp decât cel dat de algoritm, ai distrus unda şi efectul ei, asta nu înţeleg cei care aplică sistemul de management al traficului în marile oraşe din ţară“, a continuat co-fondatorul firmei.

Cei de la Red Spektrum au ajuntat la pregătirea documentaţiei tehnice care a stat la baza proiectului de management al traficului câştigat de firma UTI. Potrivit co-fondatorului companiei, au existat discuţii cu echipa din Primărie de la acea dată pentru aplicarea soluţiei „green wave“, însă nu s-a finalizat nimic. „Oricât am încercat să-i covingem pe cei de la tehnic, că soluţia lor va crea probleme, nu am găsit înţelegere. Atunci interesele erau cu totul altele decât a rezolva problemele oraşului“, a spus Gabriel Martinescu.

Pentru că în 2011 discuţiile şi implementarea soluţiei de trafic s-au blocat la Iaşi, cei de la Red Spektrum au ajuns în Bacău. „La Iaşi au fost toate problemele cu şpaga de la Primărie pentru managementul traficului şi s-a blocat totul. La Bacău am testat soluţia câteva săptămâni, dar ne-am lovit de aceelaşi refuz. Ni s-a spus că nu sunt bani, deşi soluţia pe care o propunem noi nu presupune costuri mari. Spre exemplu, pentru a aplica soluţia într-o intersecţie precum cea din Podu Roş costurile ajung la 16.000 lei. Am mai încercat la Piatra Neamţ, dar nu am găsit înţelegere, la Roman am propus soluţia doi ani la rând, dar proiectul nu a intrat la finanţare“, a mai spus Martinescu.

Reprezentanţii firmei au anunţat că lucrează în acest moment la un simulator aplicat la intersecţia din Podu Roş, pe care îl vor prezenta public. „În următoarele săptămâni vom avea pregătit acest simulator 3 D, în care vom încărca valorile de trafic din Iaşi şi vom arăta din nou cum poate fi îmbunătăţit timpul de trafic. Lucrurile se poate rezolva, o să fie ca un joc cu maşini, cu semafoarele şi timpii din teren, din intersecţia Podu Roş, iar prin simulator vom corela timpii de trafic în aşa fel încât să obţinem unda verde“, a explicat Gabriel Martinescu. Oficialii Primăriei Iaşi nu au oferit un punct de vedere. 

Citeşte şi:

România lucrului prost făcut. Scandal de zeci de mii de euro: blestemul teilor tăiaţi şi replantaţi pe banii ieşenilor


      

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite