Raiul imobiliar din Moldova. Cum se numeşte comuna din judeţul Iaşi unde zilnic se termină de construit o casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de case sunt construite anual la Miroslava FOTO: Arhivă
Sute de case sunt construite anual la Miroslava FOTO: Arhivă

Comuna ieşeană ocupă locul 13 la nivel naţional în topul realizat de compania imobiliară DTZ Echinox, în ceea ce priveşte locuinţele finalizate în 2014, după oraşe precum Cluj, Braşov sau Constanţa. Anul trecut, în această localitate aflată la 7 kilometri de Iaşi s-au terminat de construit 375 de imobile, cu 62 mai multe decât în Capitala Moldovei.

Preţurile aproape la jumătate faţă de oraş şi oaza de linişte pe care o oferă mediul rural, atrag tot mai mult familiile tinere către localităţile limitrofe marilor oraşe. Din aceste motive s-a ajuns ca anul trecut, în comuna ieşeană Miroslava să se finalizeze nu mai puţin de 375 de locuinţe, ceea ce înseamnă că în fiecare zi s-a terminat de construit cel puţin o casă.

Localitatea se află astfel pe locul 13 în top naţional la capitolul locuinţe finalizate. Clasamentul a fost întocmit de compania imobiliară DTZ Echinox, iar în topul preferinnţelor se mai numără alte trei comune. 

Poziţionarea la numai 7 kilometri de Iaşi, preţurile mici, precum şi racordarea la toate utilităţile au transformat comuna Miroslava într-o atracţie pentru dezvoltatorii imobiliari. Primarul comunei spune că în ultimii şapte ani, populaţia s-a triplat, ajungând la 23.000 de locuitori.

  ‘’De la an la an, numărul autorizaţiilor de construire creşte. Oamenii sunt încântaţi că au toate utilităţile în zonă, drumurile sunt asfaltate, sunt numai câţiva kilometri până la Iaşi. În plus, un avantaj este şoseaua ocolitoare a municipiului care face posibil ca din orice localitate a comunei să ajungi la Iaşi în cel mult 5 minute’’, spune Dan Niţă, primarul comunei Miroslava. 

Agenţii imobiliari recunosc că zonele limitrofe ale Iaşului sunt tot mai atractive pentru clienţii lor. Ei pun acest interes pe seama preţurilor considerabil mai mici decât cele din oraş, dar şi pe tendinţa de migrare de la bloc la casă. 

‘’Preţurile terenurilor în Miroslava sunt cam de 4 ori mai mici decât în oraş, iar locuinţele costă cam cu 50% mai puţin decât în Iaşi. De aceea sunt preferate de familiile tinere. Acum cam oricine are un autoturism, astfel că nu se pune problema transportului, mai ales că este o localitate foarte aproape de oraş’’, explică un agent imobiliar. 

Primarul comuunei se aşteaptă ca până în 2020, numărul locuitorilor să crească până la 40.000. 

Vă mai recomandăm:

Cel mai „potent“ parc fotovoltaic a fost construit în Iaşi. Cum i-a inspirat floarea soarelui pe ingineri pentru un sistem de captare a energiei unic în România

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite