Iaşi: UPDATE: Un ieşean de 50 de ani a fost ucis pentru avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toader Pricop (50 de ani) din comuna Brăeşti a murit astăzi dimineaţă la un spital din Iaşi după ce a fost bătut crunt de trei tineri, printre care şi nepotul său.

Update ora 21.46
„Au intrat în casă forţând uşa. La solicitarea minorului unul dintre cei doi majori l-a lovit pe Pricop Toader,care dormea, cu un ţăruş în cap. În urma acestor lovituri Pricop Toade  a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie, unde a decedat", a declarat procurorul criminalist Victor Codreanu.

Anchetatorii susţin că Ionuţ Pricop a pus la cale totul. "Urmează să stabilim fiecare ce contribuţie a avut. Cert este că Pricop Ionuţ a fost instigatorul, iar unul dintre cei doi au fost executantul. Din cercetări rezultă şi implicarea mamei lui Pricop Ionuţ, rămâne să stabilim ce contribuţie a avut aceasta", a adăugat procurorul.

Potrivit anchetatorilor, Toader Pricop locuia în aceeaşi casă cu nepotul său Ionuţ şi mama acestuia, Maricica. După ce tatăl minorului a decedat în familie existau mereu certuri deoarece Maricica Pricop ar fi vrut ca fratele soţului său să plece din casă.

Update ora 20.27

Ionuţ Pricop (17 ani) şi cei doi prieteni ai săi,  Vasile Andrei Tofan(19 ani) din comuna Brăeşti şi  Ion Talabă(21 de ani) din comuna Lungan, care l-au bătut până a murit pe Toader Pricop (50 de ani) se află la audieri. Cei trei tineri sunt cercetaţi pentru omor.

image


Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, tânărul a mers joi seară împreună cu doi prieteni la locuinţa lui Mihai Pricop pentru a-i da o lecţie.

Aici unul dintre amicii nepotului l-ar fi lovit pe bărbatul de 50 de ani de mai multe ori cu o bâtă.
Ulterior, Pricop a fost transportat la spital, dar medicii nu i-au mai putut salva viaţa.
Potrivit vecinilor, nepotul şi unchiul se certau destul de des din cauza unei camere din casa bătrânească.

Vom reveni cu amănunte.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite