Marş pentru copiii cu autism prin centrul Iaşiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii micuţilor din Iaşi afectaţi de această boală marchează pe 2 aprilie  Ziua Internațională pentru Conștientizarea Autismului printr-un marş prin centrul oraşului.

Zeci de ieşeni sunt aşteptaţi să se alăture marşului, care va avea loc între orele 12.00 şi 13.00 pe traseul Piaţa Palatului Culturii - Piaţa Unirii. „Vor fi împărţite materiale informative, iar participanţii la marş (elevi, studenţi, părinţi, copii şi tineri cu autism) vor purta pancarte pe care vor fi scrise mesaje cu impact puternic, privitoare la persoanele cu autism şi la viaţa acestora. La ora 13.00, în Piaţa Unirii, se vor ridica spre cer numeroase baloane multicolore, simbolizând diversitatea în care trăim", spune Carmen Ghercă, unul dintre organizatori.

Tot pe 2 aprilie, de la ora 18.00, la Motel Bucium, va avea loc o seară caritabilă care are drept scop strângerea de fonduri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu autism din Iaşi. „La sfârşitul serii se vor acorda premiile concursului de desene «Desenează în albastru despre autism» la care au participat elevii liceului pentru deficienţi de vedere «Moldova» din Târgu Frumos", a precizat Ghercă.

Marţi, 3 aprilie, elevii şi părinţii de la Grupul Scolar „V. Madgearu", Şcoala „N.Iorga" şi de la Şcoala „Ştefan cel Mare" din Dancu vor participa, între orele 9.00 şi 12.00, la Şcoala Specială „Constantin Păunescu" din  strada Brînduşa unde funcţionează clasele pentru copiii cu autism, la ateliere de lucru. Cei mici vor desena pe teme legate de autism folosind culoarea albastru şi vor încondeia ouă din ghips.

Copilul-minune cu autism

Pe 5 şi 6  aprilie, are loc conferinţa „Autismul - Oamenii speciali de lânga noi",  destinată părinţilor care au copii cu autism, dar şi specialiştilor care intră în contact cu astfel de pacienţi. Lectorii principali ai conferinţei sunt doi specialişti din Olanda, Bert van de Meeberg şi Anke van Wijk, cu experienţă de 20-30 de ani în lucrul cu persoane cu autism.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite