Teatru şi pietre preţioase sâmbăta aceasta la Iaşi. Vezi unde te poţi distra azi în oraş!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comercianţii vin în întâmpinarea ieşenilor cu specialităţi din carne
Comercianţii vin în întâmpinarea ieşenilor cu specialităţi din carne

Ieşenii sunt invitaţi astăzi să savureze o comedie clasică sau să viziteze una dintre cele mai apreciate expoziţii de pietre preţioase din oraş.

Ieşenii care vor să se relaxeze la o piesă de teatru pot merge sâmbăta aceasta la spectacolul „Chiriţa şi ceilalţi, cânticele comice de Vasile Alecsandri", cu actorul Petru Ciubotaru. Acesta va fi pus în scenă de la ora 17.00 la Sala Studio „Teofil Vâlcu". Preţul unui bilet este de 15 lei, iar studenţii, elevii şi pensionarii beneficiază de reducere.

VIDEO Vezi cum s-au distrat ieşenii la cel mai aşteptat spectacol al anului, „Lord of the Dance“ GALERIE FOTO

În acest sfârşit de săptămână ieşenii îşi pot face provizii de alimente sănătoase şi naturale. În perioada 11-13 noiembrie în curtea bisericii Toma Cozma are loc o nouă ediţie a Târgului Naţional de Agricultură, Apicultură, Produse ecologice, naturale şi tradiţionale EcoAgrIs. Gospodinele îşi vor putea umple cămara cu miere şi produse apicole, alimente naturale, dulceţuri, vinuri natural sau tincturi şi extracte din plante. Intrarea este liberă, iar programul de vizitare este între orele 10.00-16.00.

Pasionaţii de pietre şi cristale pot merge până pe duminică la expoziţia cu vânzare Mineralia. Evenimentul are loc la Muzeul de Istorie Naturală şi toate produsele variază de la cristale în stare natural până la pietre şlefuite, montate în bijuterii sau sculptate şi tăiate pentru realizarea de obiecte ornamentale. Printre pietrele pe care ieşenii le vor putea admira şi cumpăra se numără pietre preţioase precum diamante, safire, rubine, smaralde, pietre semipreţioase precum acvamarin, ametist, citrin, cristal de stâncă, cuarţ fumuriu, cuarţ roz, calcedonie, opal, granat, turmalină, zircon, jad, topaz sau malachit, dar şi pietre fine precum aragonit, calcit sau piatra soarelui. Acestora li se adaugă  substanţele organice, perlele, coralul, sideful, chihlimbarul sau lemnul silicifiat şi nu în ultimul rând, meteoriţi. Preţurile variază de la 2-3 lei până la câteva sute de lei pentru coliere sau seturi complete.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite