Stiri din Iasi

Vasile Işan, încă patru ani la conducerea primei universităţi din ţară UPDATE

Universitatea „Cuza“ îşi aşteaptă bobocii

Iaşi

Universitatea „Cuza“ îşi aşteaptă bobocii

 

Două cadre universitare s-au luptat pentru conducerea instituţiei de învăţământ superior. Unul dintre candidaţi a fost chiar actualul rector.

Ora 17: 51: Vasile Işan este noul rector al Universităţii „Al.I. Cuza“. „Vineri, 3 februarie 2012, au avut loc alegerile generale pentru funcţia de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“. Cu 410 voturi, respectiv 66,56% din numărul total de voturi valabil exprimate, prof.univ.dr. Vasile Işan a fost declarat câştigător de către Comisia Electorală. Contracandidatul său, conf. univ. dr. Ştefan Marian Cojocaru, a obţinut 206 voturi“, se arată în comunicatul Comisiei Electorale.

Participarea la vot a fost de 71,14% din totalul alegătorilor cu drept de vot. Din cele 641 de voturi, au fost anulate 25, iar 616 considerate  „valabil exprimate“. Scrutinul a fost validat, deoarece numărul voturilor exprimate a fost de peste două treimi din numărul total al alegătorilor cu drept de vot.

Ora 11.36: Vasile Işan, rectorul în exerciţiu al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" îşi propune în planul managerial pentru următorii patru ani să promoveze instituţia de învăţământ în China şi India, dar şi să creeze un Centru Cultural American cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii şi USAID. Un alt punct din planul actualului rector ţine de aspectele educaţionale. Astfel, Işan vrea „redimensionarea şi ajustarea programelor educaţionale în funcţie de atractivitatea pentru absolvenţii de liceu şi de evoluţiile pieţei muncii", dar, în acelaşi timp, vrea şi „menţinerea programelor educaţionale de tradiţie şi prestigiu, a căror activitate s-a diminuat în ultimii ani".

Dumitru Oprea a ratat un loc în Senatul de la „Cuza“

Singurul contra-candidat al actualului rector, Ştefan Cojocaru, profesor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice îşi propune să dezvolte resursele umane din Universitate, să aducă instituţia în Top 500, să adapteze procesul educaţional la cerinţele societăţii, să dezvolte parteneriate cu autorităţile publice, cu firmele şi organizaţiile non-guvernamentale şi să îmbunătăţească condiţiile de viaţă şi oportunităţile de învăţare ale studenţilor şi de integrare profesională a absolvenţilor.

Scrutinul pentru alegerea rectorului de la „Cuza" a început de la ora 9.00 în Sala Senatului şi se va finaliza în jurul orei 16.00.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea rezultatele alegerilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza".


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Noii decani de la „Cuza“. Află cine va conduce facultăţile până în 2016

    Senatul celei mai vechi universităţi din ţară a validat joi, 29 martie, şefii facultăţilor de l ...

    Dumitru Oprea a ratat un loc în Senatul de la „Cuza“

    Fostul rector al celei mai vechi instituţii de învăţământ superior din ţară, Dumitru Oprea, a r ...

    Notele din liceu nu mai contează la înscrierea la facultate. Vezi cum se dă admiterea la universităţile ieşene

    Ministrul Educaţiei a dat un ordin prin care nu vor mai fi luate în calcul mediile din liceu, p ...

    Universitatea „Cuza“ şi-a făcut publică oferta de admitere pentru următorul an

    Înscrierile la cea mai veche instituţie de învăţământ superior din ţară se vor derula în perioa ...

    Cine candidează pentru funcția de rector al celei mai mari universităţi din Dobrogea

    Peste trei săptămâni, la Universitatea „Ovidius“ va avea loc alegerea rectorului instituției d ...

    Accident feroviar la Iaşi.Două persoane au murit UPDATE

    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a fost solicitat să intervină vineri, la ora 6.46 ...

    Noii decani de la UMF Iaşi. Vezi cine va conduce facultăţile pentru patru ani

    Marţi, 10 aprilie, s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea funcţiilor de decan la cele patru f ...

    Cu o oră și jumătate înainte de a-și vedea visul cu ochii, a fost lovită de o tragedie

    O adevărată tragedie a lovit un cuplu din Marea Britanie cu doar o oră și jumătate înainte ca a ...

    Cardurile bancare, golite cu unde radio

    Milioane de carduri bancare din întreaga lume ar putea fi în pericol din cauza tehnologiei de ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole