Fete frumoase şi motoare puternice la Iaşi. „Nu încercaţi asta acasă!“ GALERIE FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de  trei zile pasionaţii de viteză şi adrenalină din toată ţara se întâlnesc în oraş. În parcarea de la Era Shopping Center aceştia îşi vor demonstra măiestria în a conduce bolizii pe două roţi.

Fetele frumoase, concursurile şi premiile vor condimenta ediţia de anul acesta a Motorfest care se desfăşoară în perioada 22 - 24 iulie. „Ţinând cont că suntem una dintre puţinele întruniri la care se pune accent pe promovarea fenomenului moto în rândul populaţiei, consider că Motorfest se încadrează ca un punct fierbinte pe harta bikerilor din România", spune Adrian Căliman, unul dintre reprezentanţii organizatorilor.

Pentru prima dată în cadrul evenimentului de la Iaşi, organizatorii au amenajat şi un circuit pe o suprafaţă asfaltată de 10.000 de metri pătraţi, unde zilele acestea se vor desfăşura concursuri şi activităţi de creştere a îndemânării în deplină siguranţă. „Circuitul l-am relizat în memoria prietenului nostru, Ovidiu Pavel Fleica. Acesta a decedat în urmă cu patru ani, într-un accident nefericit, după ce a lovit o vacă ce traversa nesupravegheată un drum naţional. Fiind o persoană deosebită, un bun motociclist şi un excelent mecanic, am considerat că numirea primului circuit moto din Iaşi cu numele lui, ar fi o onoare. Realizarea acestui circuit pleacă de la ideea de promovare a unei circulaţii în siguranţă şi are în vedere diminuarea numărului accidentelor în care sunt implicaţi motociclişti, prin dezvoltarea abilităţilor", spun organizatorii Motorfest 2011.

image

Daţi CLICK pe poze pentru o FOTOGALERIE CU FETELE FRUMOASE DE LA MOTORFEST 2011

Circuitul a fost punctul de atracţie al acestei zile. corturile amenajate în preajma acestuia, dozatoarele de bere şi animatoarele au constituit ingredientele unei zile perfecte la MotorFest. „Am venit din Bacău cu fratele meu. E super aici şi vrem să participăm şi la concursuri“, spune Ionuţ, unul dintre participanţi.

Cei de la Lemon Bikers au fost printre primii care au intrat pe circuit. În fum de cauciucuri şi tunet de motoare turate la maxim aceştia au făcut adevărate cascadorii pe două roţi. „Nu încercaţi asta acasă!“ a fost, însă, îndemnul organizatorilor.

image

Daţi CLICK pe poze pentru cea de-a doua FOTOGALERIE CU DEMONSTRAŢIILE DE LA MOTORFEST 2011

Paradă de la Era la Agronomie

Bazându-se pe experienţa ediţiilor trecute, aceştia se aşteaptă la cel puţin 1.200 - 1.500 de participanţi din toată ţara, dar în special din zona Moldovei, din Bucureşti, Cluj, Bistriţa şi Constanţa.

Poate punctul culminant al întregului festival, cel care este, cu siguranţă, cel mai impresionant pentru ieşeni, este parada bikerilor. Aceasta a avut loc de la ora 12.00, pe traseul Era - Fundaţie - Bd. Ştefan cel Mare - Rond Agronomie - Fundaţie - Era.

image

Daţi CLICK pe poze pentru a treia FOTOGALERIE DE LA PARADA MOTOARELOR

Devenit deja tradiţie la Iaşi, festivalul este aşteptat cu nerăbdare atât de pasionaţii de motoare care vor să se întâlnească pentru a schimba impresii şi ponturi despre sportul lor preferat. Cu toate acestea, concursurile inedite anunţate de organizatori vor atrage cu siguranţă mult mai mulţi participanţi.

Astfel, evenimentul va fi organizat într-un cort amenajat pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi. Participanţii care vor veni cu corturile de acasă pentru a se caza vor avea posibilitatea de a face acest lucru pe o suprafaţă special amenajată de spaţiu verde. Srviciile de foodcourt vor fi asigurate de patru restaurant, o pizzerie şi o cafenea în incinta centrului comercial până la ora 22.00, iar după această oră bikerii vor putea găsi dozatoare de bere şi grătare la cortul de evenimente.

Patru trupe vor anima atmosfera în această seară

La Motorfest au confirmat partriciparea şi trei şcoli auto de categoria A, care pe parcursul evenimentelor vor iniţia doritorii în conducerea motocicletelor şi a scuterelor. De asemenea, pe toată perioada evenimentului, pe circuitul moto vor fi organizate concursuri specifice. „Din dorinţa de a înlătura orice dubiu în privinţa celui mai zgomotos „pocnet" de motocicletă, am achiziţionat un decibelmetru profesional pentru un concurs de acest gen pe care îl vor organiza oficial", spun organizatorii.

De asemenea, amatorii de senzaţii tari pe motor în curtea centrului comercial vor mai fi organizate concursuri de îndemânare pe circuitul moto, un concurs de ştafetă pe circuit, un concurs de tricouri ude, unul pentru cea mai frumoasă motocicletă şi, bineînţeles, Miss Motorfest 2011.

Zgomotele motoarelor cu sute de cai putere vor concura cu cele opt trupe care vor concerta timp de două zile în parcarea centrului comercial. Astfel, sâmbătă vor urca pe scenă cunoscutele trupe Bucovina, Aproape Unplugged, Almost in range şi Reflections of Reality.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite