Minor abandonat pe o stradă din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copilul în vârstă de aproximativ 2 ani a fost găsit de o patrulă a Secţiei 1 în zona Pieţei Alexandru cel Bun. Minorul a fost internat într-un centru de primire urgenţe până când poliţiştii îi vor identifica familia

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie (IPJ) spun că minorul a fost găsit miercuri în jurul orei 12.40. „Patrula de siguranţă publică a depistat pe şoseaua Naţională, în apropierea pieţei Alexandru cel Bun, un băiat de circa 2 ani care nu era însoţit de nicio persoană. Pentru stabilirea identităţii minorului şi găsirea părinţilor au fost transmise semnalmentele minorului către celelalte secţii de pe raza municipiului Iaşi", a spus subcomisarul Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Minorul prezintă următoarele semnalmente: înălţime 0,65-0,70 m, astenic, ten măsliniu, ochii negri şi este îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de culoare crem, tricou cu mâneci scurte de culoare albastră şi sandale albastru închis.

Poliţiştii au anunţat şi Direcţia pentru Protecţia Copilului care au internat minorul în Centrul de Primire a Minorilor în Regim de Urgenţă.

Rugăm persoanele care recunosc copilul sau deţin date despre acest eveniment să contacteze imediat cea mai apropiată unitate de poliţie", a mai spus subcomisarul Ţăranu.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite