Doctorul Tudor Ciuhodaru avertizează: „Numărul de decese evitabile şi de infecţii nosocomiale va creşte!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul ieşean apreciază că programul naţional de reducere a paturilor propus de Ministerul Sănătăţii va duce la explozia numărului de decese evitabile.

Medicul-deputat consideră că desfiinţarea unităţilor sanitare este responsabilă pentru situaţia gravă cu care se confruntă pacienţii din ţară la ora actuală. ,, În 2009 România se situa pe locul 11 în Europa ca număr de paturi de spital (658 la suta de mii de locuitori) locul întâi fiind ocupat de Germania (829 la suta de mii). Lăsând la o parte faptul că România nu a alocat niciodată măcar acelaşi procent din PIB sănătăţii şi că nu puteam nici macar visa la valoarea PIB-ului din Germania, dacă vom încerca să comparăm starea de sănătate a populaţiei celor două ţări, vom constata deficienţe si deficite importante. Chiar în aceste condiţii România a redus, pentru a se apropia de media europeană, alte 9.200 de paturi în 2010", a declarat acesta.

REVOLTĂTOR! Peste o mie de pacienţi care s-au tratat în spitalele ieşene au ieşit cu mai multe boli decât aveau la internare

Conform medicului Ciuhodaru, desfiinţarea spitalelor şi reducerea numărului de paturi înseamnă de fapt direcţionarea pacienţilor către spitale private unde vor fi nevoiţi să plătească suplimentar iar atunci când se vorbeşte de ,,concurenţa la contractare" se înţelege, de fapt, o invitaţie a proprietarilor de spitale private la masa de negociere. „Vă reamintesc că sunt mii de pacienţi plimbaţi între spitale din cauza lipsei de locuri la internare, spitale în care pacienţii stau câte doi sau trei în acelaşi pat pentru a primi tratamentul corespunzător şi că, în aceste condiţii, riscul de a muri, precum şi cel al  infecţiilor nosocomiale, ascunse sub preş cu delicateţe în România, creşte corespunzător", susţine Ciuhodaru.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite