Iaşi Tâlhar pus sub acuzare după ce a încercat să fugă de sub escorta Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Barbu în vârstă de 20 de ani s-a bucurat de libertate doar câteva momente, până a fost din nou prins de poliţişti

Incidentul în care a fost implicat tânărul s-a petrecut la sfârşitul lunii martie a acestui an. Barbu fusese adus sub escortă la Judecătorie, unde avea termen în dosarul în care este judecat sub acuzaţia de tâlhărie. În jurul orei 13 el a fost scos din sediul instituţiei de doi poliţişti, care l-au dus până la maşina ce urma să îi transporte la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.

Procurorii spun că poliţiştii au respectat procedurile: l-au încătuşat cu mâinile la spate şi l-au ţinut de braţe pe traseul până la autospecială. În momentul în care au ajuns în spatele maşinii, unul dintre agenţi i-a eliberat braţul pentru a deschide uşile, iar Barbu s-a smucit şi a început să fugă prin gangul din apropiere.

El a fost prins de un poliţist aflat în timpul serviciului care se afla pe esplanada Halei Centrale.Procurorii l-au trimis în judecată sub acuzaţia de tentativă de evadare. Potrivit fişei de cazier, Cristian Barbu are o condamnare de trei ani şi patru luni pentru 3 tâlhării şi fusese eliberat condiţionat în noiembrie 2010

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite