Accidentul cauzat de Şerban Huidu ar fi putut fi evitat. Vezi aici cum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect propus de doi ieşeni ar fi putut salva viaţa celor trei persoane ucise în accidentul în care a fost implicat cârcotaşul.

Proiectul iniţiat de Alexandru Canariov şi de pilotul Augustin Mihalache îşi propune reeducarea şoferilor şi a celorlalţi participanţi la trafic pentru a reduce la jumătate numărul de accidente din ţară. „Nu vreau să „monetizez" accidentul lui Huidu, dar cred că putem produce o schimbare pozitivă în ceea ce priveşte siguranţa rutieră în România. Conducerea defensivă este soluţia. Ar trebui ca în urma unei astfel de tragedii măcar să se producă o schimbare pozitivă. Soluţia pentru siguranţa în trafic este acest program aplicat la nivel naţional, on-line, prin intermediul unei platforme de e-learning", susţine Alexandru Canariov, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Concret, dacă Şerban Huidu ar fi urmat aceste cursuri de conducere defensivă, la fel ca şi ceilalţi participanţi la trafic, tragicul eveniment ar fi putut fi evitat. „În urma unui astfel de curs îţi aminteşti automat să-ţi echipezi maşina pentru iarnă sau să respecţi limita de viteză", spune ieşeanul.

Vezi aici în ce constă proiectul de conducere defensivă iniţiat ce cei doi ieşeni, care ar putea reduce la jumătate numărul victimelor accidentelor din trafic.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite