Iaşi: Poligonul-fantomă pasat între edili (SONDAJ)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În lipsa unui poligon, şoferii începători sunt „aruncaţi” direct în trafic şi nu de puţine ori trebuie să facă slalom printre gropi şi câini.

Ieşenii care nu ştiu să conducă nu au niciun spaţiu amenajat în oraş pentru a exersa elementele de bază ale şofatului. Pentru a încerca să înveţe plecarea în rampă, mersul înapoi sau parcarea laterală şi cu spatele, şoferii începători obişnuiau să meargă în poligonul auto amplasat după pasarela Bucium, pe Drumul Hoţilor.

În prezent, din acest spaţiu a mai rămas doar o străduţă cu o rampă, din cauză că restul terenului a fost acoperit cu pământ.
„Poligonul din Bucium nu mai există de câţiva ani, de când spaţiul aferent a fost retrocedat”, a declarat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Conform reprezentanţilor municipalităţii, administrarea poligonului auto ar trebui să revină celor de la Poliţia Rutieră, care se ocupă de examinarea şoferilor începători.

Aici se învăţau   noţiunile de bază
Chestionaţi în această privinţă, cei de la Poliţie pasează responsabilitatea pe umerii şcolilor de şoferi. „Poligonul auto este folositor pentru cei care doresc să înveţe normele de bază ale şofatului, dar reperele fixe din poligon nu îl pot pregăti pe cursant pentru elementele dinamice din trafic.

Pentru a nu învăţa mecanic, viitorii şoferi au nevoie să conducă în oraş. Având în vedere că şcolile de şoferi sunt principalii utilizatori ai unui poligon auto, de existenţa unui asemenea spaţiu ar trebui să fie interesată Autoritatea Auto Română”, a declarat Tudor Minea, şeful Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Iaşi.

Declaraţii contradictorii
Reprezentanţii Autorităţii Auto Române (ARR) îl contrazic însă pe Tudor Minea. „Poligonul auto nu a ţinut niciodată de instituţia noastră”, a afirmat Cristian Foia, directorul ARR Iaşi. Între timp, instructorii auto ieşeni s-au obişnuit să-şi ducă cursanţii pe străzile oraşului mai puţin circulate încă de la primele ore de
condus.

„Manevrele executate în anii trecuţi în poligon sunt făcute acum pe străzi puţin circulate, unde nu-i deranjăm pe ceilalţi participanţi la trafic. Atât timp cât practicantul este supervizat de un specialist, nu reprezintă un risc pentru celelalte maşini”, a explicat Marian Paraschiv, instructor auto.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite