Cum este umilit un pacient român după o operaţie de transplant de cord. „Trebuie să fie încadrat cu grad de handicap grav“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pacient din Iaşi care a primit anul acesta o inimă sănătoasă încearcă să obţină drepturile care i se cuvin, fără să fie înţeles de comisia de handicap de la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Primul pacient cu transplant de inimă care a ajuns să-şi depună dosarul pentru grad de handicap la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Iaşi a dat peste cap activitatea comisiei de specialitate.

Constantin Pîntea, în vârstă de 60 de ani, şi-a depus dosarul pentru încadrarea în grad de handicap în luna septembrie. La începutul lunii noiembrie a fost anunţat că DGASPC Iaşi a emis un certificat de neîncadrare în grad de handicap, cu toate că ceilalţi bolnavi pe care îi cunoaşte şi care au fost transplantaţi de inimă au primit în primul an după operaţie gradul I de handicap.

„Cât am stat internat două luni pentru complicaţiile pe care le-am făcut post-transplant am cunoscut vreo 20 de pacienţi din toată ţara, care au fost transplantaţi la Târgu-Mureş. Cei care au făcut operaţia anul acesta au încadrare în gradul I de handicap, pentru că aşa spune legea. Cei care au doi ani de la operaţie sau mai mult, au primit încadrare pentru gradul II de handicap. Eu am aflat pe 10 noiembrie că nu mi s-a acordat niciun grad de handicap“,

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Transplantaţilor din România, conform Instrucţiunii Metodologice nr. 6/31.06.2014, a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu handicap, toţi pacienţii transplantaţi, indiferent de organ, au dreptul în primul an de la intervenţia chirurgicală la gradul I de handicap.

„Orice pacient care are o grefă funcţională - şi aici ne referim la transplant de orice organ - trebuie să fie încadrat, în primele 12 luni de la intervenţie, în grad de handicap grav. După primul an, pacientul are dreptul la minimum grad accentuat cu valabilitate definitivă, indiferent de valorile parametrilor funcţionali“, a declarat Amali Teodorescu, vicepreşedinta Asociaţiei Transplantaţilor din România.

Unul dintre bolnavii pe care i-a cunoscut la Târgu-Mureş, unde s-a operat, Florin Calancea din judeţul Dâmboviţa, a explicat că, în primul an de viaţă după transplant, comisia i-a acordat gradul de handicap cel mai grav. „Acum sunt în al treilea an de viaţă şi am gradul II de handicap. În primul an, am avut încadrare în gradul I, cu însoţitor. Începând cu anul II, am avut grad de handicap accentuat“, a arătat bărbatul. Un alt pacient, din Târgu-Neamţ, Ştefan Aparaschivei, a povestit acelaşi lucru: în primele 12 luni după transplant a avut dreptul la grad de handicap grav, iar în lunile următoare a fost încadrat cu handicap accentuat.

Potrivit DGASPC Iaşi, în cazul special al transplantului cardiac, legea face referire strict la complicaţiile post-transplant. „Biletul de externare din data de 5 august 2016 indică absenţa complicaţiilor postoperatorii imediate, iar examenul clinic şi investigaţiile paraclinice efectuate în clinica de cardiologie de la Spitalul «Sfântul Spiridon» în luna septembrie 2016, de asemenea, nu relevă prezenţa complicaţiilor post-transplant cardiac“, se arată într-un comunicat de presă al DGASPC.

Ieşeanul din comuna Tansa a făcut contestaţie la decizia DGASPC şi aşteaptă acum răspunsul Comisiei Superioare de la Bucureşti. Constantin Pîntea a fost transplantat pe 30 iunie de către profesorul Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu-Mureş. În momentul identificării cordului compatibil, pacientul se afla internat la Spitalul „Sfântul Spiridon“, acolo unde a fost monitorizat în permanenţă din ianuarie în iunie 2016. Pîntea a început să aibă probleme cardiace încă din 2003, în urmă cu 13 ani, pe când avea 47 de ani.

Citeşte şi:

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii verifică modul în care a fost acreditat pentru transplant Spitalul „Sf. Maria”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite