Cum şi-a bătut joc de Poliţie şi medici victima unui accident: izbită de o maşină, femeia a mers să-şi cumpere o bere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident mai puţin obişnuit a avut loc în cursul zilei de miercuri, 2 septembrie, în municipiul Iaşi. O femeie s-a aruncat în faţa unei maşini, însă a scăpat nevătămată. Ulterior, ieşeanca a mers şi şi-a mai cumpărat o bere.

Accidentul s-a petrecut în zona Ţesătura din Iaşi imediat după impact fiind alertate, prin serviciul de urgenţă 112, Poliţia şi un echipaj al SMURD. Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au testat alcoolscopic cele două părţi implicate în incident, surpriza venind din partea femeii accidentate. 

Acesteia i-a reieşit o alcoolemie de 1,34 miligrame la litru în aerul pur expirat, potrivit martorilor ea fiind în stare avansată de ebrietate. Cadrele medicale ajunse la faţa locului au ajuns la faţa locului au încercat să-i acorde îngrijiri medicale ieşencei însă aceasta a refuzat. 

Mai mult, imediat după incident, femeia şi-a mai achiyiţionat o bere, nesfiindu-se să o consume de faţă cu presa şi reprezentanţii Poliţiei, potrivit cotidianului local Ziarul de Iaşi. 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au demarat o investigaţie în acest caz însă din informaţiile preliminare rezultă că victima s-ar fi aruncat în faţa maşinii. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite